marți, 28 decembrie 2010

LA MULŢI ANI, 2011!


Fie ca Sfintele Sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou să vă aducă multă lumină în suflete şi să vă găsească fericiţi, sănătoşi şi înconjuraţi de linişte şi pace!

Oferindu-vă toată stima şi consideraţiunea mea, vă doresc un sincer :


La mulţi ani, 2011!

DIRECŢIA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE-JURIDIC

Director executiv,

Cons.jur. Robert-Ionuţ Chiriac

Oneştenii care se judecă încep să apeleze la mediatori


Proiectul privind desfasurarea zilnica a activitatii de mediator la Judecatoria Onesti a inceput sa dea rezultate bune, dupa cum a precizat consilierul juridic Robert-Ionut Chiriac, unul dintre mediatorii autorizati din municipiu. “Reactiile au fost pozitive din toate partile – a precizat Chiriac, in cadrul unui interviu publicat pe Internet si realizat de Nicolae Dediu, mediator din Vrancea. In primul rind, judecatorii au inceput sa recomande partilor sa apeleze la mediere, in vederea solutionarii litigiului pe cale amiabila, in orice faza a judecatii. In acest sens, partile sint indrumate sa se adreseze mediatorului de serviciu si sa participe la o sedinta de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. In al doilea rind, colegii avocati au luat la cunostinta despre existenta acestei noi profesii liberale, reglementata prin Legea nr.192/2006, iar mediatorii prezinta avantajele medierii pentru avocati, cele doua profesii fiind complementare, si nicidecum concurente. Cit priveste justitiabilii, curiozitatea despre aceasta noua metoda alternativa la justitia clasica de solutionare a conflictelor s-a facut imediat simtita. Omul simte nevoia de a fi ascultat, de a fi lasat sa isi expuna necazul ce-l poarta prin salile de judecata si primeste cu surprindere vestea ca litigiul sau se poate rezolva si altfel decit in instanta”. De citeva zile, la Onesti a inceput sa fie aplicat proiectul “Mediatorul de serviciu”, care a fost initiat de Centrul de Mediere din municipiu si a fost lansat in urma intilnirilor lunare din cadrul programului “Cafeneaua mediatorului”. Au fost inregistrate si cazuri concrete in care s-a apelat la mediatorul de serviciu prezent la judecatorie. “Fie ca sint indrumati de catre judecatori, fie din curiozitate, oamenii ne intreaba despre mediere, fiindu-le astfel date explicatii cu privire la avantajele si procedura medierii, disputele care pot face obiectul medierii, cine sint mediatorii si unde pot gasi un mediator autorizat – a mai precizat Robert-Ionut Chiriac. Cit priveste cererile de mediere, in data de 09.12.2010, intr-un litigiu penal in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut la plingerea prealabila a persoanei vatamate, un coleg avocat a solicitat instantei de judecata un termen pentru a se ajunge la impacarea partilor pe calea medierii, iar instanta de judecata i-a incuviintat cererea. Un alt coleg mediator a depus deja la instanta incuviintarea unui acord de mediere privitor la un partaj succesoral, instanta urmind a se pronunta in camera de consiliu. Deci, MEDIEREA FUNCŢIONEAZĂ!”.
Sursa: http://www.onestiul.ro/index.php/stiri-locale/social/item/306-onestenii-care-se-judeca-incep-sa-apeleze-la-mediatori.html

Radio Kit Onesti: Despre mediere si profesia de mediator in Romania


Joi, 23 decembrie 2010, incepand cu ora 13.00, la invitatia d-nei Lidia Buna, am fost in direct la Radio Kit, impreuna cu mediatorul Robert Ionut Chiriac de la Centrul de Mediere Onesti şi invitatii de la Scoala de Formare in Mediere UZAMINT din Brasov: Av. MARIANA BELBIŢĂ – mediator, formator, membru în CONSILIUL DE MEDIERE, Jr. MIHAIU CONSTANTIN – mediator, formator pentru educaţia adulţilor, General Manager UZAMINT.

SEMINAR: Importanţa comunicării pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar

CENTRUL DE MEDIERE ONEŞTI
si
ŞCOALA DE FORMARE ÎN MEDIERE „UZAMINT” BRAŞOV
au organizat seminarul
“IMPORTANŢA COMUNICĂRII
ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOLI”,

în ziua de luni, 20 decembrie 2010, ora 13:00, in sala de conferinte a Filialei "Cosânzeana" a Bibliotecii din Oneşti, cu sediul în Bulevardul Republicii, nr. 43, la parterul corpului B al Şcolii "George Călinescu", în scopul evidenţierii rolului şi importanţei comunicării în medierea conflictelor din mediul şcolar. Au fost invitaţi să participe directori de colegii, licee şi grupuri şcolare, profesori din Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare, consilieri şcolari, precum şi elevi implicaţi în activităţi de prevenire şi diminuare a violenţei în şcoli.

Au luat cuvantul în cadrul seminarului Av. MARIANA BELBIŢĂ – mediator, formator, membru în CONSILIUL DE MEDIERE, Jr. MIHAIU CONSTANTIN – mediator, formator pentru educaţia adulţilor, General Manager UZAMINT, Prof. VIRGINIA SMĂRĂNDIŢA BRĂESCU – Director al Şcolii "Învăţător N. Pâslaru", Caşin, formator pentru educaţia adulţilor.

Vă mulţumim pentru interesul manifestat faţă de acest eveniment!

vineri, 17 decembrie 2010

INVITAŢIE SEMINAR “IMPORTANŢA COMUNICĂRII ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOLI”


CENTRUL DE MEDIERE ONEŞTI, în colaborare cu ŞCOALA DE FORMARE ÎN MEDIERE „UZAMINT” BRAŞOV are plăcerea să vă anunţe organizarea seminarului:

“IMPORTANŢA COMUNICĂRII

ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOLI”,

în ziua de luni, 20 decembrie 2010, ora 13:00, la sediul Filialei "Cosânzeana" Oneşti, cu sediul în Bulevardul Republicii, nr. 43, la parterul corpului B al Şcolii "George Calinescu" în scopul evidenţierii rolului şi importanţei comunicării în medierea conflictelor din mediul şcolar. Sunt invitaţi să participe directori de colegii, licee şi grupuri şcolare, profesori din Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare, consilieri şcolari, precum şi elevi implicaţi în activităţi de prevenire şi diminuare a violenţei în şcoli.

Prezentări în cadrul seminarului vor fi susţinute de către: Av.MARIANA BELBIŢĂ – mediator, formator, membru în CONSILIUL DE MEDIERE, Jr. MIHAIU CONSTANTIN – mediator, formator pentru educaţia adulţilor, General Manager UZAMINT, Prof. VIRGINIA SMĂRĂNDIŢA BRĂESCU – Director al Şcolii "Învăţător N. Pâslaru", Caşin, formator pentru educaţia adulţilor.

Vă mulţumim pentru interesul manifestat faţă de acest eveniment.

Prezenţa dvs. onorează.

Mediator Robert-Ionut Chiriac

marți, 14 decembrie 2010

INTERVIU: Mediatorul Nicolaie Dediu de vorba cu mediatorul Robert-Ionut Chiriac despre proiectul "MEDIATORUL DE SERVICIU"


Astazi am sa stau de vorba cu mediatorul autorizat Robert-Ionut Chiriac, consilier juridic in cadrul DIRECTIEI ADMINISTRATIEI PUBLICE-Departamentul juridic-Onesti.
N.D.-Buna Ionut
I.C.-Buna Nicu
N.D.-Ne intalnim din nou dupa ce ne-am intalnit la conferinta de la Adjud, apoi la Buzau, la Conferinta Nationala a Mediatorilor de la Bucuresti......de multe ori de fapt.....Ce cauti tu in holul Judecatoriei Onesti ?
I.C.-Astazi dupa cum vezi si tu sunt mediatorul de serviciu din cadrul Judecătoriei Oneşti. Proiectul « MEDIATORUL DE SERVICIU » a fost propus în cadrul întrunirilor mediatorilor autorizaţi de la Oneşti la Cafeneaua Mediatorului.
N.D.-Ma faci curios. Ce este cafeneaua mediatorului si ce este proiectul mediatorul de serviciu ?
I.C.-Cafeneaua mediatorului este un proiect al mediatorilor autorizati din Onesti ce consta in intalnirea acestora, în fiecare ultimă zi de joi din lună, pentru a discuta aspecte generale privind profesia de mediator şi pentru a analiza exemple de bune-practici în mediere. In una din aceste intruniri a fost lansat proiectul „MEDIATORUL DE SERVICIU”, proiect ce are ca scop realizarea procedurii gratuite de informare a cetăţenilor cu privire la avantajele medierii in cadrul judecatoriei si a municipiului Onesti. Partile decid ulterior dupa informare dacă acceptă soluţionarea litigiului prin mediere.
N.D.-O idee ce merita copiata de toate asociatiile de mediatori din tara. Ce reactii au avut avocatii, judecatorii, justitiabilii in momentul aparitiei mediatorului de serviciu ?
I.C.-Pot sa-ti confirm faptul ca că reacţiile au fost pozitive din toate părţile.
În primul rând, judecătorii au inceput sa recomande părţilor să apeleze la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. În acest sens, părţile sunt îndrumate să se adreseze mediatorului de serviciu şi să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri.
În al doilea rând, colegii avocaţi au la cunoştinţă despre existenţa acestei noi profesii liberale, reglementată prin Legea nr.192/2006, iar mediatorii prezintă avantajele medierii pentru avocaţi, cele două profesii fiind complementare şi nicidecum concurente.
Cât priveşte justiţiabilii, curiozitatea despre această nouă metodă alternativă la justiţia clasică de soluţionare a conflictelor s-a făcut imediat simţită. Omul simte nevoia de a fi ascultat, de a fi lăsat să îşi expună necazul ce-l poartă prin sălilele de judecată şi primeşte cu surprindere vestea că litigiul său se poate rezolva şi altfel decât în instanţă. Din acest punct de vedere, promovarea medierii trebuie să rămână o activitate de bază, permanentă a mediatorilor.
N.D.-Se pare ca medierea incepe sa functioneze in Onesti.Ati avut pana acum solicitari de informare si cereri de mediere ?
I.C.-Au fost cu siguranţă. Astfel fie că sunt îndrumaţi de către judecători, fie din curiozitate, oamenii ne întreabă despre mediere, fiindu-le astfel date explicaţii cu privire la avantajele şi procedura medierii, disputele care pot face obiectul medierii, cine sunt mediatorii şi unde pot găsi un mediator autozizat. Cât priveşte cererile de mediere, în data de 09.12.2010 într-un litigiu penal în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, un coleg avocat a solicitat instanţei de judecată un termen pentru a se ajunge la împăcarea părţilor pe calea medierii, iar instanţa de judecată i-a încuviinţat cererea.
Un alt coleg mediator a depus deja la instanţă încuviinţarea unui acord de mediere privitor la un partaj succesoral, instanţa urmând a se pronunţa în camera de consiliu. Deci, medierea funcţionează!
N.D.-Care sunt proiectele de viitor ale Centrului de Mediere Oneşti?
I.C.- Proiectele Centrului de Mediere Oneşti au în vedere prioritar, promovarea în comunitate a medierii şi a profesiei de mediator prin campania « MEDIEREA ÎN ACŢIUNE ! » pe toate canalele de comunicare disponibile: presă, televiziune, afişe postate în locurile de afişaj, bannere, flyere.
Vom continua cu Proiectele începute : « CAFENEAUA MEDIATORULUI », « MEDIATORUL DE SERVICIU », « TABLOUL MEDIATORILOR » şi vom avea în vedere şi un Proiect de voluntariat: “PROMOVAREA MEDIERII. REINTEGRARE ŞI RESPONSABILITATE SOCIALĂ” pentru informarea cu titlu gratuit privind procedura medierii şi a nevoii de dialog pentru armonizarea relaţiilor în comunitate.
N.D.-Va invidiez pe toti mediatorii autorizati din Onesti.Sunteti o mana de oameni inimosi si dornici de a promova institutia medierii in zona.
Ionut multumesc pentru timpul acordat si iti doresc in continuare tie precum si tuturor mediatorilor din Onesti mult succes.
I.C.-Multumesc Nicu pentru interviu si pe aceasta cale va indemn pe toti cititorii acestui interviu sa alegeti medierea. Fiţi convinşi, medierea fucţionează !

Publicat de: Mediator Dediu Nicolaie

Sursa: http://mediator-bejeus.blogspot.com/2010/12/mediatorul-nicolaie-dediu-de-vorba-cu.html

vineri, 10 decembrie 2010

Invitaţie la susţinerea campaniei "ALEGE MEDIEREA!"


În ziua de 09.12.2010, ora 17:30, mediatorii autorizaţi din Oneşti s-a întâlnit în cadrul Proiectului „CAFENEAUA MEDIATORULUI” pentru discutarea aspectelor generale privind profesia de mediator şi analiza exemplelor de bune-practici în mediere.

De la intrarea în vigoare la data de 26.11.2010 a Legii nr.202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, mediatorii AU OBLIGAŢIA de a asigura informarea părţilor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere.

Începând cu data de 09.12.2010 a fost lansat la Judecătoria Oneşti, Proiectul „MEDIATORUL DE SERVICIU” prin care mediatorii autorizaţi au obligaţia de a asigura zilnic, luni-vineri, între orele 08:00-12:00, procedura de informare a cetăţenilor cu privire la mediere, prin rotaţie, după un grafic de lucru prestabilit, avizat de conducerea instanţei. Astfel, toţi mediatorii autorizaţi au obligaţia de asigura o cel puţin o zi/săptămână şedinţa de informare la sediul instanţei de judecată. Informaţiile minime ce vor fi comunicate părţilor vor fi prevăzute într-un pliant, format A5.

Pentru suţinerea campaniei de promovare a medierii la autorităţile/instituţiile publice de la nivel local, precum şi la persoanele juridice de drept privat este necesară tipărirea a 5000-10.000 flyere de promovare a campaniei „ALEGE MEDIEREA!”, preţul unei buc. fiind de 0,12 RON, motiv pentru care solicităm tuturor mediatorilor autorizaţi din Oneşti să contribuie cu suma de 50 RON pentru aplicarea efectivă a acestui demers.

Solicităm implicarea proactivă şi unitară a mediatorilor autorizaţi din municipiul Oneşti pentru a fi dovedit public certitudinea că „MEDIEREA FUNCŢIONEAZĂ!”.

Mediator,
Robert-Ionuţ CHIRIAC