miercuri, 12 decembrie 2012
A fost adoptata O.U.G. pentru modificarea si completarea Legii 192/2006 privind medierea!
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
Prin Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator au fost aduse o serie de modificări şi completări Legii nr.192/2006, cu efecte începând de la data de 1 octombrie 2012, respectiv, 9 ianuarie 2013. Intervenţia legislativă a avut în vedere ca aceasta să producă efecte după data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 privind noul Cod de procedură civilă, corelările fiind realizate în raport cu acest act normativ.
Având în vedere, însă, că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă a fost prorogată până la data de 1 februarie 2013, şi că, totodată, noul Cod de procedură civilă, în urma republicării, a fost renumerotat, este necesară pe de o parte corelarea textelor de trimitere din Legea nr. 192/2006 cu norma la care se trimite conţinută în noul Cod de procedură civilă. Neadoptarea, în regim de urgenţă, a măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă poate genera dificultăţi sau chiar blocaje în aplicarea de către instanţe, a legii, cu consecinţe negative de ordin procedural în activitatea de judecată,
Totodată, este necesară amânarea intrării în vigoare a art.601 din Legea nr.192/2006 – articol care conţine cea mai semnificativă modificare adusă prin Legea nr.115/2012, constând în introducerea obligativităţii în anumite cazuri şi condiţii, a unei etape de informare cu privire la beneficiile medierii – astfel încât acesta să intre în vigoare concomitent cu noul Cod de procedură civilă (1 februarie 2013).
Apreciindu-se că scopul etapei de informare obligatorie nu se va realiza deplin doar prin stabilirea, ca sancţiune, a amenzii judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat înlocuirea acestei sancţiuni cu aceea a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în cazul în care părţile implicate în litigiu nu au urmat, anterior introducerii acţiunii, etapa de informare cu privire la avantajele medierii. Textul legal care instituie obligaţia de informare trebuie să intre în vigoare odată cu cel care instituie sancţiunea în cazul nerespectării obligaţiei.
Având în vedere că aspectele mai sus menţionate vizează satisfacerea unui interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I - Legea nr.192/2006privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatului (1) al art. 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art.2 – (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.
(11) Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei.
(12) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art.601 lit. a) – f).
2. Alineatul (2) al art.59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Părţile acordului de mediere se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. Competenţa aparţine fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Dispoziţiile art.438 – 441 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.”
3. Alineatul (1) literele f) şi g) ale articolului 601 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1013-1024 sau la cea prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă.
g) în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat.
4. Alineatul (2) al articolului 601 se abrogă.
5. După art. 601 se include un articol nou, art. 602, cu următorul conţinut:
„Art. 602 – (1) Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Prevederile art.2532 pct.7 din Codul civil sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2) Acceptarea participării sau participarea la şedinţa de informare nu constituie o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nu întrerupe cursul prescripţiei.”
6. Alineatul (1) al art. 63 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) În cazul în care litigiul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, cu respectarea condiţiilor legale, o hotărâre, dispoziţiile art.438-441 din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Art. II – Termenul prevăzut la art. II din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 9 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 februarie 2013.”
Art. III – Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.
PRIM MINISTRU
Victor Viorel PONTA
(partea II, pct 7 Guvernul Romaniei 12/12/2012)
duminică, 9 decembrie 2012
ZIUA MEDIERII ÎN BACĂU!
Sâmbătă, 15 decembrie 2012, începând cu orele 11:30, publicul băcăuan este asteptat la Teatrul “George Bacovia” din Bacău, cu ocazia organizării unei acţiuni de promovare a medierii intitulată „ZIUA MEDIERII ÎN BACĂU”.
Acţiunea este organizată de Centrul de Mediere Bacău, Colegiul de Mediatori ai Judeţului Bacău şi cu susţinerea Centrului Regional de Mediere Bacău.
Cu acest prilej se vor desfăşura o serie de evenimente cu scop de promovare a medierii ca activitate de INTERES PUBLIC .
Acţiunea este destinată publicului larg şi urmăreşte:
1. INFORMAREA publicului despre procedura şi avantajele medierii, ca metodă alternativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, conform dispoziţiilor Legii 115/2012.
Vor fi prezenţi membrii ai Consiliului de Mediere, reprezentanţi ai instanţelor de judecată, notari publici, avocaţi, consilieri juridici, profesori, preoţi, precum şi mediatori din judeţul Bacău şi din alte judeţe.
2. EFECTUAREA unei DEMONSTRAŢII – mediere simulată într-un caz de divorţ. Publicul va putea urmări astfel, cum se desfăşoară în mod concret o procedură de mediere.
3. CONTACTAREA specialistilor din judeţ. Participanţii prezenţi la acţiune vor putea face cunoştinţă cu mediatorii din întreg judeţul Bacău.
4. LANSAREA unor de cărţi de specialitate:
“MEDIEREA o perspectivă psihologică asupra soluţionării conflictelor” – Autori: Freddie Strasser şi Paul Randolph, parteneri ai Şcolii de formare în mediere Mugur Mitroi.
“MEDIATORUL , conciliator în speţele bancare” – Autor Maricica Georgescu.
Pe parcursul întâlnirii, tineri artişti din judeţul Bacău, vor delecta publicul cu un interesant program artistic.
Specialistii din diverse domenii, persoanele interesate, reprezentanţi ai instituţiilor bancare precum şi publicul băcăuan sunt aşteptaţi la Sala teatrului ,,George Bacovia” din Bacău, începând cu orele 11:00.
Intrarea ESTE LIBERĂ (în limita locurilor disponibile).
Sursa: Bacău Expres
marți, 4 decembrie 2012
Întâlniri concomitente ale mediatorilor la Bacău şi Oneşti, 08.12.2012!
Stimati colegi,
Avand in vedere ca la data de 09.01.2013, dispozitiile Legii nr. 115/2012 cu privire la informarea obligatorie, vor intra in vigoare;
Tinand cont ca aceasta data va reprezenta un moment de cotitura pentru mediere in Romania;
CONSILIUL DIRECTOR
al
CENTRULUI REGIONAL DE MEDIERE BACAU
Va invita Sambata, 08.12.2012, la ora 10.00 la :
- sediul ales al Asociatiei Centrul Regional de Mediere din Bacau, str. Oituz, nr.17, etaj 2, pentru colegii din Bacau,
si la:
- Cafeneaua literara din Onesti, pentru colegii din Onesti şi Valea Trotuşului,
pentru o intalnire concomitenta, unde ne propunem ca fiecare dintre noi sa isi exprime p.d.v. cu privire la:
- dificultatile ivite in practica medierii in raport cu instantele de judecata;
si totodata
- indentificarea problemelor ce urmeaza a fi aduse la cunostinta conducerii instantelor cu propuneri de imbunatatire a activitatii de mediere.
Deasemeni, discutarea unei practici unitare la nivelul judetului Bacau.
Prin urmare speram sa dati curs invitatiei cat mai multi dintre dumneavoastra, si
asteptam propuneri pe adresa de e-mail secretariatacrmb@yahoo.com.
Cu stima,
Consiliul Director
duminică, 2 decembrie 2012
CSM vrea informare obligatorie pentru mediere!
Azi in CSM Plenul a aprobat propunerea mea de a solicita MJ sa promoveze un proiect de modificare a Legii medierii pentru a face aplicabila procedura informarii obligatorii. Iata mai jos motivarea noastra si textele propuse.
Prin Legea nr. 115/2012 s-a completat si modificat Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Aceasta din urma lege a avut ca scop principal degrevarea instantelor de un numar important de cauze. De la intrarea ei in vigoare in anul 2008 si pana in prezent numarul medierilor procesuale nu a depasit cateva sute de cauze anual, justitiabilii nefiind falimiarizati cu aceasta institutie.
Ca urmare, s-a gandit realizarea unei proceduri de informare. Mai intai prin Legea nr. 370/2009 s-a prevazut in mod imperativ ca organele judiciare sa informeze partile cu privire la posibilitatea si avantajele medierii si sa le indrume sa recurga la ea. In concret, aceasta obligativitate nu a dat rezultate. O noua procedura de informare a fost introdusa prin Legea nr. 115/2002.
Astfel, prin aceasta lege:
a. a fost modificat art. 2 din Legea 192/2006 care are acum urmatorul continut: ”Art. 2 – (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege. Dispozitiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedura civila raman aplicabile in mod corespunzator.”
b. a fost introdus in lege art. 601 cu urmatorul continut: “(1) In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii (…)”.
Prin urmare, nu medierea ar fi obligatorie, ci doar participarea partilor/partii la sedinta de informare. Acest text ridica insa problema eficientei noii proceduri, atat timp cat legea nu prevede nicio sanctiune a neindeplinirii sale.
Singura sanctiune care se poate aplica este cea din art. 1081 din C. pr. civ.: “(1) Daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul, astfel: 1. cu amenda judiciara de la 50 lei (RON) la 700 lei (RON): f) refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii”. Aceeasi reglementare este preluata si de art. 187 din Noul C.pr.civ. ”Incalcarea obligatiilor privind desfasurarea procesului. Sanctiuni: (1) Daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul, astfel: 1. cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei: f) refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii”.
Ca urmare, singura sanctiune a neparticiparii la sedinta de informare cu privire la mediere este doar pentru partea care a acceptat procedura, dar care nu s-a prezentat la ea, tergiversand astfel solutionarea cauzei. Oricum, chiar daca se aplica amenda judiciara, nu exista vreo sanctiune cu privire la cererea de chemare in judecata introdusa, instanta fiind tinuta sa continue solutionarea cauzei. Ceea ce lipseste de efect noua procedura, al carei scop este convingerea partilor de a ramane in mediere si a degreva astfel instantele.
Ca urmare, pentru a da eficienta noii proceduri de informare care este obligatorie potrivit art. 2, introdusa prin art. 601, este nevoie de o prevedere cu privire la consecinta nerespectarii sale. Intrucat la procedura de informare se poate apela inainte de sesizarea instantei, dar si ulterior acesteia, este nevoie ca noul text sa priveasca ambele ipoteze.
Astfel, propunem ca dupa art. 2 alin. 1 sa se introduca un nou alineat, alin. 1 ind. 1, cu urmatorul continut:
”Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop, pentru litigiile in materiile prevazute de art. 601lit. a-f din lege.”
In felul acesta accesul partilor la justitie nu este impiedicat: procedura de informare este sumara, este gratuita (art. 61 alin. 1 teza a treia din lege), daca nu s-a apelat la ea mai inainte de formularea cererii de chemare in judecata, aceasta lipsa poate fi complinita pe parcursul judecatii si actiunea poate fi introdusa din nou daca este urmata procedura de informare.
De asemenea, intrucat sedinta de informare nu poate avea loc decat cu participarea ambelor parti, este evident ca, in situatia in care paratul nu se prezinta sau nu accepta informarea, nu se poate incheia un proces verbal de informare, potrivit art. 60 ind. 1 alin. (2) din lege. In acest caz, se impune modificarea acestuia, dupa cum urmeaza:
“(2) In sensul alin. (1), dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii intr-o anumita materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre parţi refuza, in scris, in mod explicit, informarea ori nu raspunde invitatiei mentionate la art. 43 alin. (1) ori nu se prezinta de doua ori la rand la datele fixate pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei si judecatorul va trece la judecarea cauzei”
Dat fiind faptul ca Legea nr. 115/2002 este deja in vigoare si art. 601 va fi aplicabil de la 9 ianuarie 2013, opinam ca ar fi necesara introducerea textului propus pe cale de Ordonanta de urgenta a Guvernului.
Cristi DANILEȚ
Judecator, Membru CSM
Sursa: Juridice.ro
marți, 27 noiembrie 2012
Medierea! Obligatorie sau voluntară?
Medierea este obligatorie din respect pentru noi!
Parerile sunt pro si contra. Firesc pentru ca suntem fiinte individuale, care avem experiente proprii si gandim pentru noi insine.
Legea spune ca medierea este voluntara, dar tot ea ne permite sa hotaram pentru noi in cadrul medierii, cum consideram ca e mai bine in acea situatie, tinand cont de acele aspecte ale vietii noastre care ne caracterizeaza si ne intregesc ca oameni (afecte, sentimente, morala, bunatate, intelegere, acceptare). Asa ca, in aceste randuri, voi proceda ca in mediere.
O sentinta data de cineva din afara noastra este legala, fara a acoperi insa ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi. O hotarare de divort in care scrie ca este desfacuta casatoria ne spune doar ca in fata legii nu mai suntem sot si sotie si cu siguranta nu ne spune si nu ne poate obliga sa nu mai simtim iubire, dor, melancolie, regrete, speranta. Legal suntem liberi sa facem ce vrem, moral, ne ducem obligatiile si experientele rezultate din casnicie mai departe.
Exista legi care obliga parintii sa-si intretina copiii, fara a exista legi care sa oblige copiii sa-si ingrijeasca parintii. Cu toate astea, copiii vad de parintii lor. Pentru ca asa considera ei ca e moral. Asa vor ei. Exista insa parinti care isi abandoneaza propriii copii. Nu e nici legal, nici moral, dar reprezinta vointa lor. Asa vor ei.
Ne dorim sa traim o viata frumoasa, in liniste, iar cand apare un conflict in relatiile noastre ne simtim amenintati, pierdem controlul asupra situatiei si ne speriem. Ajungem sa ne aparam atacand. Ne consumam energia, timpul, banii, sanatatea, pacea sufletului si ne irosim viata in lupta pentru linistea noastra, pe care o meritam.
Acum se poate si altfel. In mediere partile se percep si se trateaza ca persoane in intregul lor. Au libertatea de a vorbi despre ce le doare cu adevarat, au siguranta ca eu, mediatorul, le ascult, ca tot ce discutam ramane in biroul mediatorului. Dupa ce isi descarca povara de pe suflet si minte, pot gasi cea mai buna solutie a situatiei in care sunt.
Informarea privind procedura si beneficiile medierii este GRATUITA. Dupa ce o persoana ajunge sa stie de existenta acestei solutii alternative de rezolvare a conflictelor de interese, este alegerea ei daca merge mai departe pe acest drum.
Mediatorul este “angajatul” tuturor partilor care intra in mediere. Fiind o persoana din afara, neimplicata emotional si fara interes propriu in cauza, comunicarea mediatorului cu partile este directa, iar in comunicarea dintre parti este intermediarul care ii ajuta sa se inteleaga reciproc si sa isi rezolve neintelegerea. Mediatorul este neutru si impartial.
Medierile sunt private, au loc la orele si zilele stabilite de comun acord intre parti si mediator, tinand cont de programul fiecaruia. Discutiile sunt informale, mediatorul nu judeca partile, nu are nevoie de martori. Conflictele se rezolva in 2-3 sedinte de mediere sau chiar una. Parti care au fost in proces 2 ani de zile (17.520 ore de griji si neliniste) au ajuns la acord dupa 2 sedinte (5 ore). Parti care riscau sa stea, nu se stie cat timp, in proces, fara sa se poata bucura de dreptul si bunul lor, au ales medierea si in 2 saptamani au avut bucuria de a reveni la viata lor. Mai linistiti, mai buni. Si asta cu costuri stiute de la inceput si in timpul dorit de ei.
Daca avem o neintelegere sau un conflict cu cei apropiati sau dragi noua, cu partenerul de afaceri, seful de la serviciu sau colegul de munca, depinde doar de noi, de increderea in noi si vointa noastra personala de a rezolva situatia prin mediere. Medierea ofera avantaje celor care apeleaza la ea. Unele sunt financiare, altele nu pot fi evaluate in bani (sanatate, timp, liniste, multumire, relatii bune), dar contribuie la calitatea vietii noastre si mai ales, reprezinta ceea ce vrem noi. Vointa noastra se regaseste in acordul de mediere.
Eu, mediatorul, nu vand vise si sperante ci va daruiesc ocazia de a ajunge la ele si a le trai.
Legal, medierea este voluntara.
Moral, din respect pentru noi si viata noastra, este obligatorie.
Anca Lucia STANCU, mediator
Sursa: Juridice.ro
duminică, 25 noiembrie 2012
Lansare de carte la Oneşti - Mediatorul, conciliator în speţele bancare!
Centrul de Mediere, Servicii Juridice şi Arbitraj a organizat Evenimentul ’’Lansare de CARTE chiar şi WORKSHOP’’, la Cafeneaua Literară din Oneşti, în data de 24 Noiembrie 2012, orele 11:00. Au participat activ mediatori din Oneşti - Centrul de Mediere, Servicii Juridice şi Arbitraj, Bacău - Centrul de Mediere Bacău şi Centrul Regional de Mediere Bacău şi Focşani, cărora le mulţumim şi pe acestă cale. Ne-am bucurat, de asemnea, de prezenţa reprezentanţilor băncilor din Oneşti, atât din eşalonul de conducere cât şi din segmentul de relaţii publice. Cu acestă ocazie, D-na Mediator Georgescu Maricica, membru al Asociaţiei de mediatori din domeniul financiar-bancar FINBAN, a lansat Cartea "Mediatorul, conciliator în speţe bancare", Editura Mustang, 2012. Intâlnirea a a avut un caracter nonformal şi interactiv cuprinzând exemple practice, din speţe privind conflictele bancare, chiar de la autoarea cărţii, care are experienţa, abilităţile şi argumentele necesare şi a explicat la obiect, procedura şi avantajele medierii în acest domeniu, urmate de discuţii libere şi întrebări, şi nu în ultimul rand, contacte cu reprezentanţii sistemului bancar.
Concluziile desprinse din workshop-ul de la Oneşti converg în direcţia unei acţiuni comune la nivel naţional şi lobby pentru persuadarea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi/sau Banca Naţională a României (BNR) să susţină iniţiativa de modificare a legislaţiei financiar bancare şi accentuarea utilizării mijloacelor alternative de soluţionare a disputelor între clienţi şi bănci; intensificarea activităţii mediatorilor la nivelul departamentelor juridice ale băncilor pentru prezentarea avantajelor utilizării serviciului de utilitate publică - medierea şi accederea la mediator în situaţiile în care mijloacele interne de comunicare între client şi bancă sunt în impas sau se blochează; colaborarea la nivel de protocol încheiat cu băncile în vederea promovării medierii ca mijloc alternativ de soluţionare a disputelor client-bancă şi organizarea de campanii de informare a cetăţenilor/clienţi ai băncilor despre mediere şi educare a acestora prin comunicare cu privire la mijloacele de depăşire a situaţiilor de impas în achitarea obligaţiilor care le au faţă de bancă; precum şi continuarea promovării la nivel individual a mediatorilor ca promotori ai schimbării şi profesionişti ai artei dialogului care au abilităţile necesare şi autorizarea dată de Legea nr.192/2006 şi Consiliul de Mediere din România pentru a soluţiona orice tip de dispute.
Interactivitatea participanţilor a convins de utilitatea şi necesitatea unor astfel de acţiuni, care coroborate, contribuie la însuşirea şi perfecţionarea metodelor alternative de rezolvare a disputelor, altele decât instanţele tradiţionale, conform noilor prevederi ale directivelor europene în domeniu.
Mediator,
Robert-Ionuţ Chiriac,
Centrul Regional de Mediere Bacău
duminică, 18 noiembrie 2012
Statutul profesiei de mediator prinde contur la Comisia consultativă a corpului profesional!
În data de 17.11.2012 a avut loc la Braşov şedinţa comisiei consultative a corpului profesional al mediatorilor, conform celor stabilite de participanţii la întâlnirea precedentă de la Piatra Neamţ din 21.09.2012 şi convocării publicate de coordonatori pe site-ul Consiliului de mediere şi grupul de discuţii cc@cmediere.ro.
Deşi iniţial invitaţia de găzduire a fost lansată de către reprezentantul A.M.A. Braşov, aceasta nu a mai onorat-o, în schimb s-au oferit ca gazde managerii Asociaţiei UZAMINT Braşov, dna Mariana Belbiţă şi dl. Constantin Mihaiu, care au oferit un cadru deosebit şi nemaiîntâlnit până acum la Bucureşti sau în ţară, lucru pentru care atât noi cât şi ceilalţi participanţi mulţumim foarte mult înainte de toate.
Din partea Consiliului de mediere (CM) au participat dna Mocan Angelica şi dna Ioana Marin, iar şedinţa a fost condusă de coordonatorul Trifescu Valentin.
La şedinţă au participat aproximativ 30 de mediatori, care au reprezentat 25 asociaţii profesionale ale mediatorilor înscrise în Registrul Naţional al CM, astfel: 1. Belbiţă M. – Uzamint BV, 2-3. Trifescu V. – As.CM Piatra Neamţ şi As. CM Ploieşti, 4. Ivanov G.N. – As. PM Transilvania, 5. Ichim G. – ACM Bacău, 6. Alexandru M.I. – A.C.M. Baia Mare, 7. Mocanu I. – ACM Vrancea, 8. Ghigea V. – A. Colegiul Med. Bacău, 9. Bonţeanu S. – As. Med. Mureş, 10. Asofronie C. – As. Med. Galaţi, 11. Dinu N. – As. PROPAC Oradea, 12. Arhire N. – As. R.Med.Aut. Moldova, 13. Lala D.I. –As.M OLG Sibiu, 14. Ciorobea A. – APMR, 15.-16 Antohe G. – AMA Braşov şi As. Med. Ardeleni, 17. Manea D. – Centrul S.D.M. Constanţa, 18. Iacob A. –As.CM Constanţa, 19. Găman C. – As. CRM Bacău, 20. Borzan D. – As.Med. P. Bistriţa, 21. Vlaicu R. – As. B.M. Dâmboviţa, 22-23. Ionică D. – As. Colegiul Med. Bucureşti şi As. FINBAN, 24. Stan D.D. – As. Camera Med. Iaşi, 25. Văduva M. – As. PROCONSENS Bucureşti.
Ordinea de zi a avut un singur punct: Statutul profesiei de mediator, document ce trebuie adoptat de CM în termen de 60 de zile de la republicarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi exercitarea profesiei de mediator, în baza art. V din Legea nr. 115/04.07.2012 de modificare a legii medierii. Menţionăm că în acest scop CM a stabilit un grup de lucru format din 6 membri prin Hotărârea nr. 731/31.08.2012, a aprobat o Procedură de elaborare şi adoptare a statutului prin Hotărârea nr. 781/31.08.2012 şi a desemnat un coordonator prin Hotărârea nr. 845/28.09.2012, dar deocamdată nu s-a făcut altceva, iar republicarea legii va fi realizată când se va considera oportun de către CM.
Pe această linie, discuţiile au început din aprilie în comisia consultativă, la Piatra Neamţ în 21.09.2012 a fost desemnat dintre voluntari un colectiv de lucru format din mediatorii Trifescu Valentin, Chelariu Romeu şi Asofronie Constantin pentru realizarea unui material comun din cele două proiecte publicate pe site-ul CM şi s-a adoptat o structură în 9 capitole ale viitorului statut. Atunci a fost prezentat şi alt proiect de către dl. C. Zbora Ciurel, publicat şi acesta ulterior şi distribuit comisiei şi celorlalţi mediatori pe site şi email. De asemenea, după prezentarea celor 3 variante de organizare a corpului profesional al mediatorilor, s-a convenit ca discuţiile asupra capitolului IV Organizare să fie prelungite, urmând ca să se analizeze şi să se voteze de către reprezentanţii asociaţiilor interesate celelalte capitole în 17.11.2012.
După salutul gazdelor, mulţumirile participanţilor către acestea, informarea din partea CM şi efectuarea prezenţei şi stabilirea secretariatului şedinţei, sub conducerea coordonatorului Trifescu au început discuţiile pe articole la proiectul comun şi aprobarea acestora de către reprezentanţii asociaţiilor. Reprezentantul As. Med. Galaţi a propus includerea unui capitol „Pregătirea mediatorilor”, propunere care a fost acceptată de reprezentanţii asociaţiilor, urmând a se prelua reglementările existente şi cele necesare în domeniu, aşa cum au stabilit şi alte profesii.
Nu au lipsit nici de această dată opozanţi ai continuării demersului, ca şi când aplicarea legii este facultativă, după interesele unor grupuri care vor să impună, ca şi până acum, tratarea profesiei ca o rudă săracă şi neavenită, la masa celorlalte profesii liberale, între care se mândresc că aparţin, fără acoperirea de facto. Este vorba de opoziţia reprezentanţilor aceloraşi asociaţii: Colegiul Mediatorilor Bucureşti, APMR, AMA Braşov, PROCONSENS, mai nou Asociaţia Mediatorilor Ardeleni, As. FINBAN, Camera Mediatorilor Vrancea, care nu acceptă şi tergiversează din motive proprii elaborarea şi adoptarea statutului, dar mai ales organizarea unitară a corpului profesional.
A contat însă poziţia constructivă la dezbateri şi dorinţa de a realiza ceea ce legea, CM şi majoritatea asociaţiilor au stabilit, din partea mediatorilor Ichim Gabriela, Daniela Manea, Mariana Belbiţă, Constantin Asofronie, Cătălin Găman, Anca Iacob, Doina Stan, Marina Alexandru şi alţii, de partea cealaltă făcându-şi „datoria” opozanţii prin M. Văduva, A. Ciorobea, G. Antohe, I. Mocanu, D. Ionică.
Fără pauza de masă, majoritatea participanţilor au votat conţinutul proiectului, urmând ca până pe 23 noiembrie, grupul de lucru să-l finalizeze, mai puţin capitolul Organizare, pe baza proiectelor puse în dezbatere, cu completări din lege, ROF al CM şi unele hotărâri ale acestuia, cu referinţă la profesia de mediator. Au fost înregistrate voturi „pentru” de la reprezentanţii a 18 asociaţii profesionale şi 7 voturi „împotrivă” din partea asociaţiilor amintite mai sus.
Participanţii au stabilit următoarele măsuri:
1.
Forma aprobată a proiectului va fi prezentată la CM în 23.11.2012 pentru aprobarea în şedinţa CM a postării pe site, în vederea dezbaterii publice şi consultării asociaţiilor şi celorlalţi mediatori, timp de 30 de zile.
2.
Pentru Capitolul Organizarea profesiei să se primească la comisie şi alte propuneri motivate cu text şi electronic până cel târziu la 15.12.2012.
3.
Organizarea unei alte şedinţe extraordinare a comisiei consultative în jurul datei de 15.12.2012 sau în preziua Conferinţei naţionale a mediatorilor pentru finalizarea şi a acestui capitol, care să fie prezentat CM şi asociaţiilor în vederea aprobării.
În final s-a mulţumit participanţilor pentru eforturile de prezentare la şedinţă şi contribuţia la elaborarea proiectelor, asociaţiilor interesate care au trimis reprezentanţi cu propuneri şi s-a solicitat ca grupul de lucru al membrilor CM să analizeze proiectul şi să participe la viitoarea şedinţă a comisiei cu forma acceptată a acestuia, astfel încât să poată republica legea medierii până la sfârşitul anului şi să se adopte de către comisia consultativă şi apoi de către Consiliul de mediere Statutul profesiei de mediator, necesar mediatorilor şi impus de art. V din Legea nr. 115/2012.
Mediator Asofronie Constantin
Sursa: Mediere Galaţi
sâmbătă, 17 noiembrie 2012
PROIECT: Planul de promovare a medierii 2013 - 2017!
Legea medierii si organizarea profesiei de mediator nr. 192 din 2006 s-a modificat de trei ori până acum: prin Legea 370/2009, OG 13/2012 şi Legea 115/2012. Constatând că sunt sau vor fi probleme în aplicarea ultimei legi cu privire la informarea asupra medierii care va fi obligatorie în multe cauze începând cu 9 ian. 2013, CdM-CSM-MJ au ajuns la un acord instituţional cu privire la modalităţi de prevenire a acestora. CdM a şi aprobat un Ghid pentru organizarea şedinţei de informare.
O problemă majoră tot rămâne. De data aceasta nu ţine de aplicarea legii, ci de către cunoaşterea de către publicul larg si de către profesioniştii din sistemul de justiţie a instituţiei medierii. De aceea, cred că este nevoie de un efort conjugat pentru implementarea reală a medierii în România. Deocamdată, avem un număr mare de mediatori dar un număr foarte mic de medieri.
În acest context, propun un PLAN DE PROMOVARE A MEDIERII pentru perioada 2013-2017. Aştept propuneri de definitivare a acestui proiect pe care intenţionez să îl propun apoi spre discuţie şi aprobare grupului interintituţional constituit din cele trei entităţi enumerate mai sus.
Sursa: Blog Cristi Danilet
vineri, 16 noiembrie 2012
Convocarea Comisiei Consultative a Corpului Profesional a Mediatorilor!
Stimaţi Colegi,
Şedinţa Comisiei Consultative a Corpului Profesional, se replanifică pentru ziua de sâmbătă, 17.11.2012, ora 10.00.
Loc de desfăşurare: Braşov, sediul Asociaţiei Profesionale UZAMINT, str. Piaţa Sfatului nr. 4, Tel: 0723.300.671.
Ordinea de zi: Elaborarea STATUTULUI PROFESIEI DE MEDIATOR.
Asociaţiile profesionale ale mediatorilor care doresc să participe la şedinţă vor desemna câte un reprezentant propriu sau vor da mandat scris (semnat şi ştampilat de către reprezentantul legal al asociaţiei) unui reprezentant al altei asociaţii a mediatorilor.
Vă adresăm rugămintea să comunicaţi prin e-mail, la Consiliul de Mediere, până cel mai târziu 15.11.2012, ora 14.00, în format scanat, împuternicirile şi mandatele de reprezentare, pentru a cunoaşte din timp numărul participanţilor la şedinţă, urmând ca acestea să fie depuse în original la coordonatorul Comisiei Consultative, pe timpul şedinţei.
Pentru analiză şi dezbateri, ataşăm două proiecte de Statut:
- proiectul de statut al cărui structură a fost prezentată în şedinţa Comisiei Consultative de la Piatra Neamţ din data de 21.09.2012.
- proiectul de statut propus de Biroul mediatorilor asociaţi ”Ciurel, Gradinaru, Ristea, Zbora-Ciurel si Sisman”.
Coordonatorii Comisiei Consultative a Corpului Profesional
Din partea CENTRULUI REGIONAL DE MEDIERE BACAU va participa DL.Mediator GAMAN CATALIN - Centrul de Mediere, Servicii Juridice si Arbitraj Onesti
joi, 1 noiembrie 2012
Obligativitatea informarii cu privire la mediere !
Astfel cum afirmam in articolul precedent, medierea se afla intr-un trend ascendent in ceea ce priveste schimbarea mentalitatii, increderii si perceperii acestei metode ca un mijloc real de solutionare a disputelor. Desi statisticile arata ca numarul disputelor solutionate prin aceasta procedura este scazut, dar intr-o linie ascendenta, interesul pentru mediere si pentru profesia de mediator este in continua crestere. Raportul privind starea justitiei in anul 2011 arata ca instantele au incuviintat, in anul 2011, un numar de 1525 de medieri in timpul proceselor, fata de doar 258 de medieri in anul anterior.
Modificarile aduse Legii 192/2006 privind medierea
O dovada a faptului ca medierea a inceput sa capete o noua dimensiune si o importanta crescuta, o reprezinta noile modificari aduse Legii 192/2006 privind medierea, demers ce vine sa confirme preocuparea constanta a legiuitorului in a gasi si promova solutiile cele mai eficiente pentru ca aceasta procedura sa devina un mijloc real si eficient de solutionare alternativa a disputelor.
Obligativitatea informarii cu privire la mediere
Astfel, incepand cu data de 01 octombrie 2012, odata cu intrarea in vigoare a Legii 115/2012, care a modificat si completat Legea 192/2006, se instituie obligativitatea informarii cu privire la mediere pentru fiecare persoana fizica sau juridica care isi propune sa initieze un proces pe rolul instantelor de judecata, in domeniile expres prevazute de lege - in materie civila, de familie, in materie penala, in domeniul protectiei consumatorului si in alte materii, in conditiile prevazute de lege. Aceeasi obligatie este stabilita si pentru partile care au deja o cauza pendinte pe rolul instantelor de judecata.
Desi discutiile care se pot naste pe marginea acestui subiect sunt mai ample, doua sunt aspectele pe care ne propunem sa le analizam in legatura cu aceasta interventie legislativa: ce inseamna informarea obligatorie si daca medierea a devenit o procedura „obligatorie” in lumina noilor modificari asupra legii privind medierea - intrebari la care vom raspunde in cadrul acestui articol; care sunt sanctiunile care intervin in cazul incalcarii obligatiei de a parcurge etapa obligatorie a informarii si care este eficienta acestor dispozitii legale - intrebari ce vor face subiectul unei analize in articolul viitor pe aceasta tema.
Ce inseamna informarea obligatorie?
Prin informare obligatorie cu privire la mediere intelegem acea etapa prealabila incheierii contractului de mediere prin care mediatorul ajuta partile ca, in cunostinta de cauza, sa accepte rezolvarea neintelegerilor dintre ele prin mediere. Concret, in cadrul unei sedinte, mediatorul informeaza partile despre avantajele medierii, scopul si limitele medierii, rolul mediatorului, efectele juridice ale medierii si ale acordului de mediere, fara insa a se intra în detalii legate de cauza. Fiecare parte are dreptul sa isi aleaga mediatorul, informarea urmand a fi realizata de catre mediatorul ales.
Aceasta activitate de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia este gratuita.
Indiferent daca informarea se face in sedinta comuna sau in sedinte separate, mediatorul va elibera un proces verbal de informare, ce va fi semnat de mediator si de partea sau partile ce au participat la sedintele de informare.
Ce se intampla daca paratul in proces evita / nu doreste sa se supuna acestei obligatii?
Daca situatia este mai simpla si eficienta, atat din perspectiva timpului si resurselor implicate, in ipoteza in care ambele parti decid sa se prezinte la sedinta de informare privind medierea, lucrurile devin mai delicate cand persoana ce urmeaza a fi chemata in judecata sau paratul in proces evita/nu doreste sa se supună acestei obligatii. Pentru ca in acest caz, fie partea care se prezinta la mediator va trebui sa faca personal demersurile sau eforturile necesare pentru ca cealalta parte sa se prezinte la sedinta de informare, fie mediatorul va adresa celeilalte parti o invitatie insotita de o confirmare de primire, in vederea informarii si acceptarii medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitatia se va transmite de mediator prin orice mijloace care asigura confirmarea primirii textului, partea solicitanta urmand a comunica mediatorului toate datele pe care le are la dispozitie pentru a contacta cealalta parte (telefon, email etc.).
Ghidul pentru organizarea sedintei de informare privind medierea
Lacuna legiuitorului in a stabili explicit modalitatea in care partea solicitanta va face dovada ca a realizat demersurile necesare pentru a aduce partea cealalta la mediere, este acoperita de Ghidul pentru organizarea sedintei de informare privind medierea, adoptat de Consiliul de mediere la data de 28 septembrie 2012, care prevede ca partii i se va elibera un document din care sa reiasa toate demersurile pe care le-a realizat, atasand si copie dupa confirmarea/confirmarile de primire a invitatiei (invitatiilor) pe care le-a transmis. Acest document scris eliberat de mediator are scopul de a dovedi instantei de judecata faptul ca partea care s-a adresat mediatorului a fost de buna-credinta si a incercat sa invite cealalta parte in vederea participarii la sedinta de informare obligatorie.
Desi nici legiuitorul si nici Ghidul referit anterior nu disting expres, consideram ca si in aceasta ipoteza, in care nu s-a reusit cooptarea partii adverse la sedinta de informare, persoanei informate i se va elibera un proces verbal de informare. Pentru ca altfel s-ar ajunge la sanctionarea nejustificata a partii diligente, care si-a indeplinit obligatiile stabilite de lege si totodata a realizat demersurile necesare pentru a obtine si informarea partii adverse cu privire la mediere.
Promovarea procedurii medierii depinde de intelegerea avantajelor si beneficiilor pe care le implica
Primele concluziile care se desprind in legatura cu modificarile survenite asupra legii ce reglementeaza procedura medierii sunt in sensul ca legiuitorul nu si-a schimbat optica in privinta caracterului voluntar al acestei metode alternative de solutionare a disputelor, cel putin in materiile avute in vedere de aceasta modificare, obligativitatea impusa de legiuitor privind doar parcurgerea sedintei de informare cu privire la mediere. Medierea nu a devenit o procedura obligatorie de solutionare a disputelor dintre parti, ceea ce legiuitorul a impus fiind doar parcurgerea sedintei de informare obligatorie cu privire la aceasta procedura.
Pe langa beneficiul de a obtine o consacrare legislativa a obligativitatii parcurgerii acestei etape prealabile de informare, atat in Legea privind medierea, in cazul anumitor materii, dar si in Codul de procedura civila la art. 7201, in privinta disputelor contractuale dintre profesionisti (in cazul acestora din urma legiuitorul reglementand si un efect suspensiv al termenului de prescriptie pe o perioada de cel mult 3 luni), in realitate marele castig pe care interventia legiuitorului il aduce este pasul inainte pe care il propune spre cunoasterea acestei metode alternative de solutionare a disputelor. Pentru ca cea mai eficienta metoda de a obtine o schimbare s-a dovedit a fi insasi impunerea ei; practica dovedind ca ori de cate ori am fost constransi sa apelam la parghiile necesare pentru a cunoaste o anumita procedura, schimbarea s-a produs.
Oricat de ciudata ar parea concluzia noastra in acest sens, cert este ca nu numai in Romania, dar la nivelul intregii Uniunii Europene, reticenta in a apela la aceasta metoda alternativa a disputelor, si a celorlalte in general, este generata de lipsa de cunoastere a acestei proceduri si a beneficiilor pe care le implica, astfel cum rezulta din Raportul Parlamentului European referitor la solutionarea alternativa a litigiilor in materie civila, comerciala si de familie din 13 octombrie 2001. Totodata, experienta altor state a dovedit ca prezenta partilor la mediator ajuta la promovarea acestei metode, nu de putine ori partile exprimandu-si acordul de a solutiona disputa prin mediere, odata cunoscandu-i avantajele.
Articol scris de:
Dr. Cosmin Vasile, Partener Zamfirescu Racoti Predoiu
Monica Strimbei, Avocat Senior Zamfirescu Racoti Predoiu
Sursa: Avocatnet.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












