Potrivit art. 2 din Legea nr. 192/2006 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 115/2012, daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege. Dispozitiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedura civila raman aplicabile in mod corespunzator.
Asadar, noua reglementare prevede obligatia partilor de a se prezenta la sedinta de informare privind medierea fie inainte de declansarea procesului, fie in cursul procesului.
Sub aspectul redactarii, textul art. 2 din Legea nr. 192/2006 este criticabil intrucat in partea finala a dispozitiei legale citate se face trimitere la un articol inexistent din Codul de Procedura civila. Articolul 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) C. proc. civ. nu este reglementat nici in dreptul pozitiv, nici in Noul Cod de Procedura Civila republicat in data de 03.08.2012 (neintrat in vigoare), astfel ca nu putem cataloga aceasta trimitere decat ca fiind o eroare legislativa. De lege ferenda se impune fie abrogarea tezei finale, fie modificarea cu articolul relevant la care ar fi trebuit sa faca trimitere.
Sub aspectul aplicarii legii in timp, apreciez ca dispozitia legala se aplica si proceselor declansate inainte de 1.10.2012, caci art. 725 C. proc. civ. prevede dispozitiile legii noi de procedura se aplica, din momentul intrarii ei in vigoare, si proceselor in curs de judecata incepute sub legea veche (…).
Sub aspectul naturii juridice, participarea la sedinta de informare este o obligatie procesuala a partilor, iar nu o procedura prealabila cum gresit a fost catalogata uneori.
Asadar, nu medierea este obligatorie inainte sau in cursul procesului, ci participarea la sedinta de informare cu privire la mediere.
Mentionez inca de la inceput ca exista o serie de neconcordante legislative, iar noua obligatie procesuala instituita va naste multe controverse in practica judiciara si doctrina de specialitate.
I. DOMENIUL DE APLICARE
De lege lata, informarea cu privire la mediere este obligatorie in conflictele in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege, lege care adauga materia conflictelor din domeniul protectiei consumatorilor, in cazul in care consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectarii clauzelor contractuale ori a garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si agentii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute de legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor (art. 2 alin. (2) din Legea medierii). Prin exceptie, art. 2 alin. (4) prevede ca nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si orice alte drepturi de care partile, potrivit legii, nu pot dispune prin conventie sau prin orice alt mod admis de lege.
Problematic va fi domeniul de aplicare al legii in momentul intrarii in vigoare a art. 601 din Legea nr. 192/2006 (in data de 09.01.2013) potrivit cu care in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:
a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor; observam ca acest text este inutil, fiind prevazut si de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 192/2006. De lege ferenda ar trebui realizata o uniformizare a dispozitiilor, fiind abrogat art. 2 alin. (2).
b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64;
c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila. Desi textul face trimitere la o norma din Noul Cod de Procedura civila, aceasta trimitere este acum gresita, caci NCPC a fost republicat, iar articolele renumerotate. Inainte de republicare, art. 999-1018 se refereau la procedura ordonantei de plata si procedura cererilor cu valoare redusa.
Chiar si modificat, ne intrebam care va fi soarta acestuia in perioada 09.01.2013 (cand va intra in vigoare) si 01.02.2013 (data intrarii in vigoare a NCPC), intrucat ordonanta de plata este prevazuta de OUG nr. 119/2007 ce va fi abrogata de Legea nr. 76/2011. De lege ferenda se impune modificarea textului de lege astfel: (….) si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 1.013-1.032 din Codul de procedura civila, urmand ca in normele tranzitorii sa se prevada ca pana la intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila, art. 601 lit. f) se aplica procedurilor prevazute de OUG nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale si OG nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata. Aceasta modificare ar utila intrucat de esenta acestora este celeritatea obtinerii unor titluri executorii in materia creantelor certe, lichide si exigibile, iar informarea cu privire la mediere (realizata fie prin intermediul instantei, fie prin intermediul mediatorilor), nu va face decat sa intarzie procesele. Modificarea se impune si pe o interpretare a fortiori a art. 2 alin. (5) din OUG nr. 119/2007 care prevede ca procedura concilierii prealabile reglementate de art. 7201 C. proc. civ. nu este obligatorie in cazul ordonantei de plata. Or, cu atat mai mult, fiind o procedura urgenta, nu ar trebui sa fie obligatorie informarea asupra medierii. De altfel, acest text a facut de curand obiectul controlului de constitutionalitate. Prin Decizia nr. 303/2012, Curtea constata ca procedura ordonantei de plata reglementata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 este o procedura derogatorie de la dreptul comun, fiind o procedura speciala, simplificata si rapida de recuperare a creantelor certe, lichide si exigibile, neconditionata de existenta concilierii directe, care ar fi contrara scopului urmarit de legiuitor, acela de a asigura celeritatea solutionarii cererii creditorului. In acest sens, a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiei art. 2 alin. (5) din OUG nr. 119/2007.
Aceeasi remarca se impune si in cazul somatiei de plata prevazute de OG nr. 5/2001, nici in acest caz nefiind necesara concilierea prealabila.
Observam de asemenea ca doar in litigiile civile cu valoare mai mica de 50.000 lei partile vor avea obligatia informarii. Astfel, art. 2 va trebui coroborat cu aceasta dispozitie. Intre timp insa, trebuie subliniat ca inainte de intrarea in vigoare a art. 601 din Legea medierii, in toate litigiile civile indiferent de valoare, partile vor avea obligatia informarii, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 2 alin. (4) din lege.
g) in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.
(2) In sensul alin. (1), dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii intr-o anumita materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.
II. PROCEDURA INFORMARII CU PRIVIRE LA MEDIERE
a) Informarea realizata de instanta de judecata
Deosebit de interesanta este dispozitia art. 6 din Legea nr. 192/2006 care prevede ca organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.
Asadar, desi informarea asupra procedurii medierii poate fi realizata de mediator, in egala masura va putea fi realizata de instanta in cadrul unei sedinte de informare. Nimic nu va impiedica instanta sa realizeze aceasta informare in cadrul sedintei de judecata. Observam ca legea instituie chiar obligatia, iar nu posibilitatea instantei sa informeze partile (textul stipuleaza “autoritatile cu atributii jurisdictionale informeaza partile”).
Astfel, instanta de judecata, in virtutea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede ca solutionarea litigiilor intr-un termen rezonabil, dar si in virtutea art. 6 din Legea nr. 192/2006, va putea informa partile cu privire la avantajele medierii in cadrul sedintei de judecata, urmand a consemna acest aspect in incheierea de sedinta.
De asemenea, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede ca in litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecatorul poate invita partile sa participe la o sedinta de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Textul de lege nu distinge intre informarea facuta de instanta de judecata (pe care o poate realiza in virtutea art. 6 din Legea nr. 192/2006) si informarea realizata de mediator.
Astfel, din interpretarea acestor dispozitii legale rezulta fara indoiala ca pentru celeritatea procedurii, instanta insasi poate informa partile in legatura cu avantajele medierii.
Exista insa anumite materii in care legea prevede ca informarea cu privire la mediere se va realiza strict de catre mediator, cu anumite nuantari. Bunaoara, art. 7207 C. proc. civ. prevede ca in materia litigiilor dintre profesionisti, in cazul in care judecatorul recomanda medierea, iar partile o accepta, acestea se vor prezenta la mediator, in vederea informarii lor cu privire la avantajele medierii. Cu toate acestea, per a contrarior, daca partile nu accepta medierea, informarea poate fi realizata direct de catre instanta de judecata. Aceeasi nuanta o prezinta si art. 6141 C. proc. civ. potrivit cu care in fata instantei de fond, aceasta va starui pentru solutionarea divortului prin intelegerea partilor. In cazul in care judecatorul recomanda medierea, iar partile o accepta, acestea se vor prezenta la mediator, in vederea informarii lor cu privire la avantajele medierii. Asadar, daca partile nu accepta medierea, informarea lor se va putea face de catre instanta de judecata.
Asa cum am aratat deja, in virtutea art. 6 din Legea nr. 192/2006, a art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar si a art. 131 alin. (1) C. proc. civ, instanta de judecata poate realiza ea insasi procedura de informare in cadrul sedintei de judecata.
Intrucat legea prevede “prezentarea partilor la sedinta de informare”, instanta ar putea dispune chiar prin citatie aceasta obligatie de prezentare, sub sanctiunea amenzii judiciare (art. 1081 pct. 2 lit. g) C. proc. civ.). Citarea in persoana a partilor se va dispune in temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care in tot cursul procesului, judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit legii. In acest scop, el va solicita infatisarea personala a partilor, chiar daca acestea sunt reprezentate.
Desi legea impune in sarcina instantelor sa informeze partile cu privire la avantajele medierii, apreciem ca nu este exclusa nici posibilitatea ca instanta sa impuna partilor sa se prezinte la mediator pentru informare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 192/2006, medierea reprezinta o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator.
Asa cum am aratat, art. 2 din Legea nr. 192/2006 prevede ca partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea. Fiind astfel vorba despre o obligatie procesuala, judecatorul va pune in vederepartilor sa se prezinte la sedinta de informare si sa depuna procesul-verbal de informare in virtutea art. 129 alin. (2) C. proc. civ. care prevede ca judecatorul va pune in vedere partilor drepturile si obligatiile ce le revin in calitatea lor din proces si va starui, in toate fazele procesuale, pentru solutionarea amiabila a cauzei. Instanta nu poate impune insa un anumit mediator, caci art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, partile au dreptul sa isi aleaga in mod liber mediatorul.
De asemenea, potrivit art. 61 din Legea medierii, in cazul in care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor sau la propunerea oricareia dintre acestea ori la recomandarea instantei, cu privire la drepturi asupra carora partile pot dispune potrivit legii.
Apreciez ca in aplicarea tuturor textelor mentionate va exista o practica neunitara intrucat unele texte sunt imperative, iar altele dispozitive.
b) Informarea realizata de mediator
Spre deosebire de informarea realizata de instanta de judecata, cea realizata de mediator poate fi derulata fie inainte de declansarea procesului, fie ulterior. Avantajul, pentru profesionistii care se vor judeca in procedura contencioasa de drept comun, este faptul ca aceasta procedura exonereaza profesionistul de realizarea concilierii prealabile in conformitate cu art. 7201 C. proc. civ. ce prevede alternativ incercarea de solutionare a conflictului prin conciliere si mediere. In schimb, realizarea concilierii prealabile nu exonereaza profesionistul de informarea cu privire la mediere, caci art. 2 din Legea nr. 192/2006 nu prevede nicio exceptie.
De observat ca exista o neconcordanta nefericita intre dispozitiile intrate in vigoare ale Legii nr. 115/2012 si dispozitiile neintrate in vigoare ale acestui act normativ. Daca articolul 2 (in vigoare) impune ambelor parti sa se prezinte la sedinta de informare, art. 601 (ce va intra in vigoare la data de 09.01.2013 , conform art. II din Legea nr. 115/2012), prevede ca partile si/sau partea interesata are aceasta obligatie.
Astfel, art. 601 va completa art. 2 si in opinia mea vor trebui interpretate in sensul ca sedinta de informare nu va trebui sa fie amanata din culpa uneia dintre parti, ea incheindu-se prin redactarea si semnarea de mediator si partea prezenta a unui proces-verbal de informare, iar in cazul sedintei de informare realizate de instanta, prin consemnarea acestor aspecte in incheierea de sedinta.
Observam de asemenea ca, spre deosebire de art. 2 care vorbeste despre “sedinta de informare privind medierea”, art. 601 din Lege prevede ca este vorba despre o “sedinta de informare privind avantajele medierii”.
Apreciez ca, dincolo de neconcordanta terminologica, este vorba despre una si aceeasi sedinta, in urma careia se elibereaza un singur proces-verbal. Ar fi exagerata masura obligarii partii interesate sa participe la doua sedinte de informare unde sa i se enumere aceleasi informatii.
Potrivit art. 43 din Legea medierii, in cazul in care se prezinta numai una dintre parti, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte parti invitatia scrisa, in vederea informarii si acceptarii medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitatia se transmite prin orice mijloace care asigura confirmarea primirii textului. Partea solicitanta va furniza mediatorului datele necesare contactarii celeilalte parti. De cele mai multe ori, evident, paratul nu va raspunde invitatiei in vederea informarii si eventual a acceptarii medierii. Potrivit art. 43 alin. (3) daca una dintre parti refuza, in scris, in mod explicit, medierea ori nu raspunde invitatiei mentionate la alin. (1) ori nu se prezinta de doua ori la rand la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se considera neacceptata.
Desi legea nu prevede, apreciez, asa cum am subiniat si anterior, ca mediatorul este obligat, ca in cazul in care una din parti nu se prezinta, sa incheie un proces-verbal in care sa consemneze ca partea prezenta a fost informata cu privire la procedura medierii, urmand ca acest document sa fie transmis fie de mediator, fie de parte la dosarul cauzei pentru a se face dovada indeplinirii obligatiei. Alaturi de acest document trebuie atasata confirmare de primire a invitatiei adresate partii adverse. Documentele mentionate vor face dovada indeplinirii obligatiei prevazute de art. 2 si art. 601 din Legea nr. 192/2006.
Acest lucru va fi prevazut expres incepand cu 09.01.2013 caci art. 601 prevede: dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii intr-o anumita materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.
III. SANCTIUNEA PENTRU NEINDEPLINIREA OBLIGATIEI DE PARTICIPARE LA SEDINTA DE INFORMARE
Legea nr. 192/2006 nu prevede sanctiunea pentru nerespectarea obligatiei partilor de a se prezenta la sedinta de informare. Fiind o obligatie procesuala, apreciez ca se aplica Codul de Procedura civila, singura sanctiune care poate interveni pentru ambele parti fiind amenda judiciara. Aceasta difera in functie de circumstante. Poate fi de la 50 la 700 lei in conditiile in care partile accepta in fata instantei sa participe la sedinta de mediere, dar ulterior nu se prezinta la mediator, conform art. 1081 pct. 1.lit. f) C. proc. civ. sau poate fi de la 30 la 500 de lei in cazul in care instanta pune in vedere partilor sa se prezinte la sedinta de informare (realizata de instanta) sau sa se prezinte la mediator pentru sedinta de informare si sa depuna procesul-verbal intocmit, iar acestea nu se conformeaza (art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. g).
In cazul reclamantului, pentru neindeplinirea acestei obligatii, instanta poate dispune si suspendarea cauzei, in temeiul art. 1551 C. proc. civ.
Asadar, fiind vorba despre o obligatie procesuala, iar nu despre o procedura prealabila, este gresita opinia potrivit careia actiunea poate fi respinsa ca prematur introdusa ori ca inadmisibila, pentru simplul motiv ca legea nu prevede o asemenea sanctiune.
IV. ONORARIUL MEDIATORULUI
Regula in materia onorariului perceput de mediator este prevazuta de art. 26 alin. (1) din Legea medierii ce prevede ca mediatorul are dreptul la plata unui onorariu stabilit prin negociere cu partile, precum si la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere.
Prin exceptie, pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu. Fiind vorba de o exceptie, aceasta trebuie interpretata in acord cu principiul exceptio est strictissimae interpretationis et applicationis, prevazut de art. 10 C. civ. Astfel, interpretandu-se restrictiv observam ca doar daca urmeaza sa se incheie un contract de mediere, informarea este gratuita, in caz contrar datorandu-se onorariu.
Daca partile nu se prezinta la mediator impreuna, ramane in sarcina partii interesate sa depuna toate diligentele necesare pentru a dovedi indeplinirea obligatiei prevazute de art. 2 din Legea medierii.
Astfel, prezentandu-se la mediator, partea va trebui sa incheie un contract de premediere, in temeiul caruia mediatorul va trimite invitatie la sedinta de informare celeilalte parti. In caz de neprezentare a partii adverse, mediatorul trebuie sa elibereze solicitantului un proces-verbal care sa constate prezenta acestuia la sedinta de informare precum si dovada primirii de adversar a invitatiei mentionate.
Intrucat aceste activitati nu se incadreaza in categoria “procedurii informarii”, mediatorul va percepe onorariu in temeiul contractului de premediere.
In concluzie, daca partile se prezinta de buna-voie la mediator informarea este gratuita. Insa, daca una din parti a incheiat un contract de premediere in temeiul caruia a fost trimisa invitatia, solicitantul achita onorariu pentru procedura de invitare la sedinta de informare, urmand ca informarea si incheierea procesului-verbal de informare sa fie gratuite.
Mentionam ca in “Ghidul privind organizarea sedintei de informare privind medierea” (ce are caracter facultativ pentru mediatori) se arata ca “mediatorii nu pot fi obligati sa faca informarea cu privire la mediere pentru care conform legii nu poate pretinde onorariu avand dreptul de a refuza preluarea unui caz potrivit art. 27 alin. (2) coroborat cu art. 61 alin. (2) si art. 26”.
V. ONORARIUL MEDIATORULUI SE INCLUDE IN CHELTUIELILE DE JUDECATA
In opinia mea, fiind vorba despre diligente in vederea indeplinirii unei obligatii procesuale, costul contractului de premediere este un cost procesual suportat de partea care castiga si care trebuie inclus in cuantumul cheltuielilor de judecata.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, onorariul trebuie sa fie rezonabil si sa tina cont de natura si de obiectul conflictului.
Ce se intampla in situatia in care acest onorariu este nerezonabil? Daca onorariul avocatului poate fi cenzurat de catre instanta de judecata in temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu acelasi lucru se poate intampla cu onorariul mediatorului, in temeiul principiului exceptio est strictissimae interpretationis et applicationis. Observam ca nici art. 451 din Noul Cod de Procedura Civila nu prevede o asemenea posibilitate. De lege ferenda s-ar impune completarea acestui articol in sensul posibilitatii reducerii onorariului mediatorului din cuprinsul cheltuielilor de judecata.
Potrivit art. 275 C. proc. civ., daca paratul recunoaste la prima zi de infatisare pretentia reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara de cazul in care a fost pus in intarziere inainte de cererea de chemare in judecata.
Apreciez faptul ca daca prin invitatia la sedinta de informare, creditorul ii pune in vedere debitorului ca trebuie sa execute obligatia, aceasta invitatie valoreaza punere in intarziere in temeiul art.1.522 alin. (1) si (2) C. civ. Astfel, chiar daca paratul recunoaste pretentia la prima zi de infatisare, el va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata (inclusiv a onorariului mediatorului).
CONCLUZII
Medierea reprezinta o institutie care functioneaza excelent in alte state, dar care, din punctul meu de vedere, va reprezenta un esec in sistemul juridic romanesc din cauza mentalitatii justitiabililor. Aceasta noua obligatie stabilita de lege in sarcina partilor nu va face decat sa prelungeasca mai mult durata litigiilor, supunand reclamantul la costuri si mai mari. Istoria esecului dispozitiilor art. 7201 C. proc. civ. reprezinta un exemplu elocvent.
Dincolo de avantajarea unei categorii profesionale, ratiunea acestei obligatii procesuale a fost de a degreva instantele de judecata incarcate cu un numar prea mare de litigii, insa indeplinirea acestui deziderat va depinde in mare masura de abilitatile mediatorilor, iar un eventual rezultat pozitiv nu va putea fi realizat decat dupa o lunga si serioasa educatie civica a cetatenilor.
Profund criticabile sunt textele nou introduse care aduc, asa cum am aratat, o serie de confuzii si necorelari cu alte dispozitii legale. Practica judiciara va fi confruntata cu o serie de intrebari la care, prin prezenta lucrare, am incercat timid sa imi aduc aportul prin raspunsuri bazate pe textele legale incidente in materie.
Elena Mihaela ENACHE
avocat, Baroul Bucuresti
Sursa:
Juridice.ro
