luni, 28 martie 2011
Medierea, metoda alternativă modernă la justiţia clasică!
Apelând la un mediator, scad costurile, se renunţă la timpul pierdut în tribunale şi creşte atenţia acordată cauzei
Promovarea acestei alternative la instanţa de judecată este argumentată, pe de o parte, de volumul mare al dosarelor aflate pe rol, iar pe de altă parte, de durata excesivă a soluţionării acestora. Apelând la un mediator, scad costurile, se renunţă la timpul pierdut în tribunale şi creşte atenţia acordată cauzei. "Medierea poate fi o alternativă la soluţionarea conflictelor din justiţie. O arată experienţa tuturor statelor din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Spun asta, de ce? În România, cel puţin în ultimii ani au crescut într-un procent de peste 30% litigiile aflate pe rolul instanţelor. Sunt peste 4.000.000 de dosare aflate pe rolul instanţelor şi în mod clar şi inevitabil se va ajunge în viitorul apropiat la un blocaj dacă nu se încearcă o degrevare a instanţelor, adică o preluare a unui anumit număr de dosare din instanţe şi direcţionarea loc către alte mijloace alternative de soluţionare a conflictelor, fie că este vorba de arbitraj, fie că este vorba de mediere. Depinde de noi, ca oameni politici, depinde de Ministerul de Justiţie, depinde de Instituţiile Publice, cum îşi fac treaba ca să promoveze această profesie", a declarat, pentru Curierul Naţional, deputatul PNL, Alina Gorghiu.
Poate fi mediator orice persoană care are studii superioare şi o vechime în muncă de cel puţin trei ani
Viitorul mediator trebuie să fie absolvent al cursurilor pentru formarea mediatorilor pentru a fi apoi autorizat ca mediator, în condiţiile Legii medierii nr. 192/2006. "Cu siguranţă, medierea este o soluţie elegantă de soluţionare a conflictului de tip câştigător-câştigător în aşa fel încât părţile aflate în conflict vin la mediere şi amândouă au de câştigat. În viitor va fi probabil o alternativă serioasă la justiţie. Dezavantaje nu există, iar avantajele sunt multiple. Avem nevoie de avocaţi în cadrul procedurii de mediere, avem nevoie de judecători care să aibă încredere în această procedură să-i trimită spre mediere (n.r. - avocaţi), avem nevoie ca actele normative în vigoare să se şi respecte, pentru că România, astăzi, are o legislaţie deosebit de bună pe acest capitol", a mai precizat, pentru Curierul Naţional, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România (UNMR) şi preşedinte al UNMR - filiala Bucureşti, Ion Dedu.
Sursa: http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2011-03-28/Medierea,+solutia+alternativa+moderna++la+justitia+clasica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu