miercuri, 29 februarie 2012

Programul national de promovare a medierii

“PROGRAMUL NATIONAL DE PROMOVARE A MEDIERII” se va desfasura avand la baza urmatoarele principii: 1. Elaborarea, tiparirea si punerea la dispozitia asociatiilor profesionale de material publicitare pe suport de hartie, in numar suficient de mare pentru a putea fi promovata profesia. Matritele materialelor elaborate vor fi puse la dispozitie gratuit, in format electronic, in vederea suplimentarii materialelor pentru asociatiile implicate. 2. Efectuarea de clipuri publicitare si difuzarea lor pe postur TV nationale pe o perioada de minim 6 luni, finantate din bugetul Consiliului de mediere. Clipurile publicitare vor fi puse la dispozitia asociatiilor profesionale doritoare pentru a fi difuzate in paralel si pe posturile TV locale. Pentru contractele de publicitate la nivel local, Consiliul de mediere cofinanteaza aceasta activitate in proportie de 20% din valoarea contractului. 3. Efectuarea de clipuri demonstrative ale unei medieri care vor fi postate pe internet, la sediile instantelor si va fi difuzat lunar, pe o perioada de 6 luni, la posturile de interes local; 4. Organizarea la nivel national si declararea unei zile ca “Zi nationala fara conflicte”; 5. Constituirea Bibliotecii mediatorului; 6. Constituirea unei Tabere de vara a mediatorilor; 7. Incheierea, in cel mai scurt timp, de protocoale cu toate Curtile de Apel. 8. Elaborarea, impreuna cu MJ si CSM, a unui proiect privind modul de recomandare a medierii de catre magistrati. 9. Obtinerea, in masura posibilitatilor instantelor, de spatii la sediul acestora in vederea exercitarii activitatii de informare gratuita. 10. Incheierea de protocoale de colaborare cu Asociatiile profesionale in vederea dezvoltarii de proiecte privind medierea. 11. Organizarea, in comun cu asociatiile partenere, de conferinte si alte evenimente cu impact la public in vederea cresterii si popularizarii medierii la nivel local. 12. Elaborarea, singular sau in parteneriat, de proiecte europene in scopul cresterii notorietatii medierii. CONSILIUL DE MEDIERE Dorin Valeriu BADULESCU, PREŞEDINTE

sâmbătă, 18 februarie 2012

PROMOVAM MEDIEREA!

Cea mai bună formă de promovare a medierii este prin mediatorul însuși. Medierea este strâns legată de persoana mediatorului. Mediatorul este înainte de toate și el un OM! Însă ce fel de om este mediatorul importă! Omul sfințește locul, iar misiunea sfântă a mediatorului de făcător de pace este însăși medierea! Și împăcarea și pacea, și dialogul și comunicarea se învață de către oameni! Dar pentru a învăța acestea trebuie să se lase învățați! Mediatorul este permanent preocupat să cunoască persoanele care au nevoie să fie ascultate şi să rămână conectat la preocupările lor, să fie cunoscut şi identificat ca o persoană onestă, cu un bun renume, cu care îţi face plăcere să te revezi şi să colaborezi. Mediatorul trebuie sa înțeleagă direcția corectă, și anume aceea că el trebuie sa meargă către cetățean. Medierea nu este numai a noastră, este un serviciu public, dar mediere fără mediatori și mediere fără mediați nu se poate! Este foarte important să promovăm medierea, să schimbăm mentalitatea “te dau în judecată” şi omul să înţeleagă că poate să-şi soluţioneze disputa “fără a da fuguța la instanţa de judecată”, în a merge într-un birou elegant, decent, cu confidenţialitate, respect, și într-un timp rezonabil şi cu ajutorul unui OM, care este mediatorul, care îl ascultă și îl înțelege, îl sprijină și ajută să comunice, să reușească în final, cu eleganţă şi decenţă să îndrepte părțile către soluţia pe care ele însele o găsesc. Noi, mediatorii, vom face ce trebuie și atât cât trebuie pentru ca oamenii, societatea, în întregul ei să fie mai buni. Pentru aceasta suntem neobosit datori să promovam medierea! Credem în mediere, pentru că credem în noi și în ceea ce facem! CENTRUL REGIONAL DE MEDIERE BACĂU Mediator, Robert-Ionuţ CHIRIAC Sursa foto: http://www.mediereatehnicasiarta.ro

vineri, 17 februarie 2012

Mediator. Medierea = justiția simplificată!

Cum e cu medierea ? Cand doua parti sunt in conflict, acestea au nevoie de o a treia parte care sa dezamorseze starea de conflict a celor doua parti. Pesoana care intervine in conflict poate fi un judecator care sa intervina in conflict in baza legiilor sau un mediator care gestioneze conflictul in baza intereselor partilor, bineinteles fara sa se depaseasca cadrul legal. Simplu si eficient. Mediatorul are solutia! Sedinta de mediere presupune discutii ale partilor conduse de un mediator in asa fel incat pana la finalul sedintei de mediere se ajunge la un acord, o solutie cu care ambele parti sa fie de acord astfel conflictul initial luand sfarstit. Mediatorul are solutia! Conflictele pot fi unele care sa aiba nevoie de autentificare notariala sau de o pronuntare judecatoreasca sau pot fi conflicte simple, intre colegi, membri ai aceleiasi familii, prieteni sau parteneri de afaceri. Tu alegi ce iti doresti, ce este mai bine pentru tine . Poti merge sa angajezi un avocat sa deschizi o actiune in instanta, sa astepti termenele pe care o justitie superincarcata le poate da, sa platesti taxe de timbru si sa iti lasi destinul in baza unor legi facute de niste oameni, sau poti sa fii cel care hotaraste pentru sine, intr-o sedinta de mediere, in discutii libere, rapid, confidential si eficient. Daca vrei sa afli mai multe despre cum se poate rezolva prin mediere problema pe care o ai, poti cere o programare pentru informare gratuita oricarui mediator. Mediator Petru Mustateanu Sursa: http://mediatorbucurestimustateanu.ro Motto:
" Ideea de justitie se regaseste atat in fiecare individ cat si in organizarea cetatii. Omul nu trebuie sa raspunda la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice i-ar face alt om." Platon

vineri, 10 februarie 2012

Medierea obligatorie: Se poate? Se poate!

Consiliul Superior al Magistarturii şi-a exprimat anterior opinia în sensul că este posibilă instituirea unor norme privind obligativitatea pentru anumite părţi, în anuite tipuri de litigii, de se prezenta la şedinţa gratuită de informare, dar nu poate fi condiţionată admisibilitatea cererii de chemare în judecată şi a plângerii prealabile de încheierea unui contract de mediere. Au fost indentificate o serie de cauze pentru care s-ar putea reglementa medierea obligatorie, printre care: - in cazul infractiunilor cercetate la plangere prealabila, dupa formularea plangerii; - in cazul partajului de bunuri comune, fie după investirea instanţei, fie ca o condiţie prealabilă formulării cererii; - in litigiile intre profesionisti sa ramana doar medierea ca procedura prealabila; - in acţiunile pentru acordarea de daune (protecţia consumatorului, malpraxis); - in acţiunile privind dreptul de proprietate (revendicare, partaj, uzucapine, etc.); - in litigiile privind posesia, grăniţuirea, precum şi în orice tip de confict care decurge din raporturile de vecinătate (servituţi, scurgerea apelor, etc.); - in litigiile referitoare la construcţii edificate (pe terenul altuia, asupra imobilului altuia, etc.). - in litigiile privind asociaţiile de proprietari (cu membrii acesteia, cu furnizorii de utilităţi); - in litigiile civile dintre neprofesionişti decurgând din contracte civile; - in litigiile dintre profesionişti şi neprofesionişti decurgând din contracte de utilităţi; - in litigiile în materia insolvenţei, în anumite etape ale procedurii; În ceea ce priveşte modalităţile de motivare a părţilor dintr-un litigiu de a apela la mediere, acestea au fost clasificate în două mari tipuri de reglementări: unele stimulative-recompensatorii şi altele sancţionatorii. Din prima categorie fac parte: restituirea taxelor de timbru în cazul în care litigiul se soluţionează prin mediere, urgentarea încheierii procedurii de judecată prin conferirea caracterului executoriu acordului de mediere încheiat de părţi, inclusiv în timpul vacanţei judecătoreşti. În ceeea ce priveşte mijloacele sancţionatorii, noile reglementări ar putea obliga partea care refuză să se prezinte la mediere să suporte costurile procesului, indferent de soluţia instanţei de judecată, ori amendă judiciară pentru neprezentare la şedinţa de informare, pentru tergiversare. În concluzie, sunt de unanim acceptate beneficiile modificărilor cu privire la introducerea medierii obligatorii în prevederile Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, motiv pentru care susţinem Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (BP892/16.11.2011), formulată de un număr de 41 de deputaţi şi senatori, aflat în procedură legislativă la Senatul României: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=1&idp=16422 Proiectul de modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate fi consultat aici: http://www.cdep.ro/proiecte/bp/2011/800/90/2/pl892.pdf CENTRUL REGIONAL DE MEDIERE BACĂU Mediator, Robert-Ionuţ CHIRIAC

miercuri, 8 februarie 2012

CONVOCARE: COMISIA CONSULTATIVA C.M.

Dragi colegi, Avand in vedere ca ne confruntam cu probleme de interes major ce vizeza atat drepturile si obligatiile noastre ca mediatori, cat si exercitarea profesiei de mediator, este absolut necesar ca intreg Corpul Profesional al Mediatorilor sa se intruneasca cat mai repede intr-o sedinta a Comisiei Consultative cu urmatoarea ordine de zi: 1.Stabilirea obiectivelor cadru in vederea elaborarii Statutului Profesiei de Mediator; 2.Stabilirea modificarilor ce urmeaza a fi aduse in cel mai scurt timp Regulamentului de Organizare si Functionare al Consiliului de Mediere, astfel incat sa putem intra intr-o stare de legalitate si normalitate, prin inlaturarea tuturor modificarilor anterioare ce au fost aduse acestui act si care s-au dovedit a fi prohibitive pentru mediatori; 3.Diverse. In acest sens, se convoaca sedinta Comisiei Consultative a Corpului Profesional al Mediatorilor, pentru ziua de Vineri 10 februarie 2012, orele 11, la sediul Consiliului de Mediere din P-ta.Sfantul Stefan, nr.7, sector 2 Bucuresti. Dragi colegi, am rugamintea ca pana la sfarsitul acestei saptamani sa confirmati prezenta dumneavoastra la aceasta sedinta. Pentru toti colegii din tara, pentru a fi mai usor, sugerez ca sa luati legatura intre dumneavoastra si eventual sa va grupati pe asociatii si sa desemnati cate un reprezentant pe care sa-l mandatati sa participe la aceasta sedinta. Cu deosebita consideratie, Mediator MARINA-IOANA ALEXANDRU Coordonator al Comisiei Consultative

sâmbătă, 4 februarie 2012

Promovarea medierii – o problema a sistemului sau a profesionistului ?

Dupa mai multi ani in care medierea se prezinta drept o profesie de viitor si nu una de actualitate, fiecare dintre noi ne dorim ca medierea sa fie cu adevarat o profesie de succes si nu o promisiune pentru candva. Sperantele noastre se indreapta astazi spre o noua lege a medierii prin care aceasta sa devina obligatorie pe anumite spete, iar astfel problema mediatorilor sa fie rezolvata. O intrebare ramane si cand vorbim despre aceasta lege si va trebui sa raspundem la ea: Odata rezolvata problema mediatorilor se va rezolva si problema medierii implicit ? Exista deja precedente in tari europene in care medierea este obligatorie, si, personal, sustin aparitia acestei legi, chiar daca consider ca obligativitatea medierii este o forma de recunoastere europeana a esecului implementarii si promovarii medierii de catre initiatorii acestei profesii. Poate de aceea exista puncte de vedere diferite despre necesitatea acestei legi. Cand vorbim despre promovarea medierii prin mijloace profesioniste de marketing trebuie sa avem o prima vedere catre “ produsul” pe care dorim sa il promovam, in cazul de fata, medierea. MEDIEREA ESTE UN PRODUS BUN PROMOVAT INSUFICIENT SI DE MULTE ORI GRESIT. Oamenii nu cauta medierea chiar daca cei care au beneficiat de avantajele ei au fost de cele mai multe ori incantati de solutia oferita de mediere. Si atunci CE ESTE DE FACUT ? Daca privim in istoricul medierii tind sa cred ca forurile de conducere ale sistemului de mediere din Romania au considerat ca fiind vorba despre o profesie liberala, fiecare mediator in parte se va promova, fiind direct interesat, si ca asociatiile profesionale vor completa efortul acestora. Prin urmare, tot ce trebuie facut este sa avem cat mai multi mediatori. Dar astazi suntem siliti sa recunoastem ca efortul individual al mediatorilor si al asociatiilor profesionale nu a fost suficient cand vorbim despre un produs complet nou pentru tara noastra. Vreau, inainte de a face o analiza mai tehnica asupra medierii, sa va povestesc ca in anul 1989, in cinematografele din Bucuresti se proiectau niste filme, complet noi, pe care le puteai vedea numai cu niste ochelari speciali. Filmele pe care le puteai vedea cu ochelari speciali se proiectau atunci in toata lumea, dar, in scurt timp s-a renuntat le ele pentru ca nu exista cerere pentru acest tip de filme. Dupa 10, 15 ani filmele cu ochelari speciali au reaparut, au fost promovate profesonist, iar oamenii se ingramadesc sa vada filme 3D fara ca acestea sa fie obligatorii. Daca incercam o analiza tehnica asupra medierii am sa las la sfarsit punctele forte pe care toti credem ca le stim si am sa merg direct la punctele slabe unde, cu riscul de a fi considerat rautacios, am sa spun ca: -Medierea este foarte putin cunoscuta, clasa profesionala insuficent structurata, calitatea profesionala a mediatorilor nu este evaluata si nici cunoscuta, medierea nu este inca asimilata de sistemul juridic drept o parte distincta in intregul pe care il reprezinta justitia din Romania. -Oportunitati ale medierii sunt create de gestul judecatorilor care au reactionat la eforturile Asociatiilor Profesionale si, in baza protocoalelor, au inceput sa trimita informari catre justitiabili despre avantajele medierii. Noua lege a medierii este tot o oportunitate pentru mediere si mediatori la fel ca si eforturile unor asociatii profesionale ce desfasoara actiuni de genul Caravana Medierii sau editarea de reviste de specialitate, si, as vrea sa adaug aici, tot ca oportunitate, sperantele pe care mediatorii le au de de la Noul Consiliul de Mediere proaspat investit. -Amenintarile pe care medierea le are sunt date de faptul cei mai multi dintre mediatori au medierea drept a doua profesie, o parte dintre acestia fiind avocati si prin urmare nemotivati sa promoveze o profesie ce completeaza profesia de baza pe care o au. Tot la capitolul amenintari am sa incadrez si faptul ca medierea este promovata deja ca o profesie IEFTINA si in care justitiabilul isi face treaba singur, mediatorilor trebuind numai sa li se ofere niste bani pentru ca le-au permis justiabililor sa fie cei care fac alegerea pentru felul in care sa isi rezolve singuri conflictul. Lipsa unor bune practici si lipsa unor documente standardizate ca forma si continut pe care mediatorul le emite catre justitiabil este tot o amenintare ce trebuie avuta in vedere de Noul Consiliu de Mediere. De abia acum, dupa ce am spus toate acestea, putem vorbi despre ce are medierea bun si cum o putem promova pentru a deveni o profesie de succes. Pe langa avantajele reale gen restituirea taxei de timbru, scurtarea timpului si ecomisirea bugetului alocat conflictului, medierea trebuie promovata cu un mesaj care sa transmita intr-o forma cosmetizata ideea ca : MEDIATORUL ARE RETETA pentru o rezolvare a conflictului in asa fel incat toti au de castigat ! Ca reteta nu e nici foarte scumpa si ca este atat de miraculoasa incat dureaza putin timp, este foarte bine. In aceasata forma de promovare mediatorul este privit ca un profesionist ce detine o reteta miraculoasa prin care conflictul meu este rezolvat asa cum vreau eu ! Si , asa cum stim, nu este nimic neadevarat in acest enunt. Pana la urma nu astea sunt asteptarile justitiabililor si de la avocati si ii cauta pe cei care “ au o reteta “, oricare ar fi ea, pentru ca pe final conflictul sa fie rezolvat asa cum justitiabilul isi doreste ? Nu astea sunt asteptarile oamenilor de la orice profesionist dintr-o profesie liberala anume sa aiba reteta cea mai buna pentru cerinta lor ? Sau ar trebui sa promovam si avocatura cu niste afise pe care sa scriem ca avocatura este solutia prin care cineva care stie legea te ajuta sa convingi un judecator ca ai dreptate ? Promovam profesia, sau activitatea profesionistului ? De aceea repet spunand ca medierea trebuie promovata cu un mesaj care sa transmita intr-o forma cosmetizata ideea ca : MEDIATORUL ARE RETETA pentru o rezolvare a conflictului in asa fel incat toti au de castigat ! Acum cand am stabilit un mesaj care ar putea promova profesionistul si care il inlocuieste pe cel vechi care divulga formula, ne intoarcem la intrebarea cu care am inceput aceasta discutie: Promovarea medierii este o problema a sistemului sau a profesionistului ? Mediatorul se poate promova sau nu. Cel ce se promoveaza va fi solicitat, cel nepromovat va fi solicitat mult mai putin. Dar, cand vorbim de un produs nou, unul care s-a dovedit ca putin functional fara o promovare profesionista la initiativa unei autoritati, cred ca principala preocupare a Consiliului de Mediere ar trebui sa fie promovarea profesiei pentru care au fost alesi sa ii ghideze destinul si existenta. Iar pentru asta nu este nevoie nici de bani multi si nici de eforturi supraomenesti. Important este sa existe vointa, idei bune si dorinta ca medierea sa fie cunoscuta la nivelul tuturor cetatenilor. Speranta mea este ca Noul Consiliul de Mediere ar putea face pentru mediatorii din Romania ca medierea sa devina cu adevarat o profesie de succes printr-o campanie reala, profesionista,cu un mesaj unitar la nivelul intregii tari, pe toate canalele de comunicare prin care medierea sa fie promovata eficient pentru a deveni o profesie cu adevarat de succes. Mediator Petru Mustateanu http://​mediatorbucurestimustateanu.ro/