PROIECTUL DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

PARLAMENTUL ROMÂNIEI


CAMERA DEPUTAŢILOR


Către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor


În temeiul art.74 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi al art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintăm alăturat, spre dezbatere şi adoptare, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.


Iniţiatori :


Deputat ALINA GORGHIU


EXPUNERE DE MOTIVE


Societatea românească, a înregistrat o creştere fără precedent în ceea ce priveşte numărul, complexitatea şi gravitatea litigiilor şi al conflictelor, indiferent că ne referim la conflictele dintre persoanele fizice, la conflictele dintre persoanele juridice sau la cele mixte.


Sistemul de justiţie din România se confruntă cu probleme financiare şi de resurse umane, descentralizarea deciziilor administrativ-financiare şi raţionalizarea cheltuielilor fiind o necesitate.


În acest context, utilizarea metodelor alternative de soluţionare a disputelor a devenit imperios necesară, fiind o prioritate pentru asigurarea eficienţei justiţiei, sufocată în această perioadă de numărul deosebit de mare de dosare (în anul 2010 au fost peste 4.000.000 de dosare pe rolul instanţelor, gestionate cu o schemă de personal de la nivelul anului 1989). Costurile antrenate de către stat cu privire la aceste procese pot fi mult diminuate prin consolidarea medierii, care oferă alternative justiţiei statale.


Pe acest fond, reglementarea medierii ca un sprijin activ şi participativ pentru aparatul de justiţie, a devenit imperios necesară, instituţiile special abilitate fiind realmente sufocate de numărul şi complexitatea tot mai crescute ale litigiilor de orice fel.


Prin mediere se asigură un plus de descentralizare şi flexibilitate pentru sistemul de drept românesc, deoarece scopul ei este de a favoriza o justiţie mai flexibilă şi puţin costisitoare, şi de a degreva instanţele de cauzele minore.


Orice cetăţean implicat într-un proces (penal, civil, comercial, etc.) este obligat să suporte resurse considerabile de bani şi de timp. Resursele pecuniare vizează nu doar onorariul avocaţilor sau taxele de timbru, ci şi sumele de bani necesare deplasărilor la termenele de judecată. La acestea se adaugă stresul pe care birocratizarea excesivă îl cauzează părţilor.


În prezent, instituţia medierii în România se afla în etapa de cristalizare conceptuală şi structurală, încercând să-şi definească cât mai precis statutul de instituţie legală şi să se delimiteze cât mai eficient de instituţiile şi profesiile cu atribuţii şi competenţe similare.


Procesul este extrem de dificil dat fiind faptul că, atât din punct de vedere al fondului reglementării legale, cât şi în ceea ce priveşte demersul procedural, medierea nu este coerent integrată în mecanismul legal în care acţionează.


În acelaşi timp însă, încercând o scurtă analiză de drept comparat, constatăm că există state în care introducerea medierii obligatorii a reprezentat o mişcare esenţială pentru eficientizarea justiţiei.


În Italia, medierea este cunoscută de mult timp şi interesul pentru mediere ca mijloc de soluţionare a conflictelor s-a conturat în mod semnificativ în ultimii 15 ani. Noua legislaţie din Italia, care a intrat în vigoare în martie 2011, prevede rezolvarea conflictelor prin intermediul medierii ca procedură prealabilă obligatorie în litigiile civile sau comerciale în special pentru: drepturi de creanţă, partaj succesoral, înţelegerile/acordurile familiale, contracte de închiriere, comodat/împrumut de folosinţă, contract de leasing, daune compensatorii pentru malpraxis, calomnie în presa sau în alte forme de publicitate, contracte de asigurari, contracte bancare.


Astfel, introducerea medierii ca procedură obligatorie oferă o alternativă realistă la abordarea tradiţională a litigiilor din Italia, care implică şi reducerea semnificativă a costurilor. Aceasta a redus, de asemenea, volumul litigiilor supuse unor proceduri de durată - caracteristică a sistemului judiciar italian, deja suprasolicitat. Mai mult decât atât, legislatura instalată în 2009 şi-a conturat un obiectiv clar în promovarea metodelor alternative de soluţionare a disputelor, creând facilităţi statutare pentru mediere şi conciliere în toate reformele sale şi în toate sectoarele.


În Grecia, legislaţia cuprinde unele dispoziţii pentru furnizarea de servicii de mediere în cazuri bine determinate, în special cu privire la prezentarea litigiilor comerciale mai întâi la mediator şi numai după parcurgerea acestei proceduri se va recurge la instanţele de judecată. În afară de procedura medierii, legislaţia elenă mai prevede unele obligaţii similare pentru instanţa de judecată de la fond, care, conform art.208 din Codul de procedură civilă grec, mai înainte de a intra în cercetarea cauzei, va face eforturi pentru concilierea litigiului şi împăcarea părţilor. Neîndeplinirea acestei obligaţii nefiind însă sancţionată de lege, face ca această prevedere să nu aibă şi o importanţă faptică corespunzătoare. În comparaţie faţă de cazul românesc, de la formarea Centrului Elen de Arbitraj şi Mediere în anul 2006, medierea din Grecia a cunoscut o dezvoltare accelerată, fiind utilizată frecvent ca o procedură benefică şi utilă.


În Ungaria, din 2006, s-a constatat că numărul cauzelor în care părţile au participat la mediere în urma şedinţei de judecată s-a dublat. Prin urmare, Consiliul Naţional al Magistraturii a lansat un proiect la nivel naţional, în perioada 1 martie 2009 - 1 martie 2010. La iniţiativa Consiliului, acest proiect a fost introdus în trei tribunale. Instanţă poate, ulterior citării părţilor pentru primul termen de judecată, să le propună acestora medierea şi să le pună în vedere să se întâlnească cu un mediator, printr-o scrisoare de informare, potrivit acestui program. Judecătorii pot înainta această scrisoare în toate dosarele. În România s-ar putea adopta acest model, în această fază procesuală, adică dublarea recomandării verbale de o scrisoare de informare.


În Statele Unite, Actul privind Soluţionarea Alternativă a Litigiilor din 1998 cere ca fiecare instanţă federală districtuală să adopte norme care autorizează utilizarea “soluţionării alternative a litigiilor” (ADR) în toate procesele civile. Fiecare instanţă este liberă să adopte propriile reguli şi practici. De exemplu, unele instanţe au un administrator ADR cu normă întreagă, altele folosesc judecători pentru a supraveghea ADR şi câteva utilizează mediatori printre angajaţi.


Pornind de la certitudinea că medierea comercială este un succes în SUA (cel mai dinamic mediu economic din lume) şi că majoritatea litigiilor se soluţionează înainte de a se ajunge în sala de judecată, putem anticipa de pe acum impactul pe care medierea obligatorie îl va avea în România.


Prezenta iniţiativă legislativă se fundamentează şi pe recomandările făcute de Adunarea Generală a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare, care s-a reunit la Vilnius (Lituania) în perioada 8 - 10 iunie 2011. Astfel, în Declaraţia de la Vilnius privind provocările şi oportunităţile sistemului judiciar în actualul climat economic, se menţionează în mod expres că sistemele de soluţionare alternativă a disputelor pot oferi cetăţenilor o metodă alternativă viabilă de a soluţiona într-o manieră paşnică şi completă conflictele în care sunt parte. Recomandarea cuprinsă în Declaraţia de la Vilnius este de a încuraja adoptarea de măsuri legislative pentru întărirea rolului medierii şi concilierii, precum şi pentru stabilirea serviciilor publice adecvate şi a unui rol activ al instanţelor în sprijinirea şi promovarea unor astfel de servicii.


Pe lângă cele precizate mai sus, în sprijinul prezentei propuneri legislative vin şi prevederile Rezoluţiei Parlamentului European din 13 Septembrie 2011, privind punerea în aplicare a Directivei privind medierea în Statele Membre, impactul acesteia asupra medierii şi preluarea de către instanţele judecătoreşti (2011/2026 (INI)).


În acest document, Parlamentul European:


1. Observă că, în conformitate cu articolul 6 din Directivă, procedura pentru acordarea decontării acordului de mediere din majoritatea statelor membre are aceeaşi autoritate ca o hotărâre judecătorească. Se constată că acest lucru este realizat fie prin prezentarea acestuia în faţa instanţei, fie printr-un acord notarial. Unele legislaţii naţionale au optat pentru ultima soluţie, în timp ce, prin contrast, în multe state membre legalizarea notarială este o opţiune disponibilă în temeiul legislaţiei naţionale: de exemplu, în Grecia şi în Slovenia, legea prevede că acordul rezultat din mediere poate fi executat de către instanţele de judecată; în Ţările de Jos şi în Germania acordurile pot fi prestate executoriu ca actele notariale; în alte state membre, inclusiv Austria, ele pot, cum prevede legea actuală, să fie prestate executoriu ca acte notariale, în ciuda lipsei unei prevederi explicite în acest sens în legislaţia naţională relevantă. Astfel, Parlamentul European invită Comisia să garanteze că toate statele membre care nu respectă încă Articolul 6 din Directivă, să facă acest lucru fără întârziere;


2. Observă că unele state europene au întreprins o serie de iniţiative pentru a oferi stimulente financiare pentru părţile care apelează la mediere. În Bulgaria, părţile vor primi ramburs 50% din taxa de stat deja plătită pentru depunerea litigiului în instanţă în cazul în care litigiu este rezolvat cu succes prin mediere, pe când legislatia românească prevede rambursarea integrală a taxei de instanţa dacă părţile soluţionează un litigiu prin mediere, dispoziţie similară ce se regăseşte şi în legislaţia maghiară. În Italia, toate actele de mediere şi acordurile de mediere sunt exceptate de la plata de timbru şi taxe;


3. Observă că, alături de stimulente financiare, anumite state membre ale căror sisteme judiciare sunt suprasolicitate au recurs la această normă prin care instituie medierea ca procedură obligatorie. Se constată că, în astfel de cazuri, litigiile nu pot fi depuse în instanţă dacă părţile nu au încercat prima oară rezolvarea disputei prin mediere;


4. Subliniază faptul că, în ciuda controverselor, statele membre a căror legislaţie naţională merge dincolo de cerinţele de bază ale Directivei privind medierea par să fi obţinut rezultate importante în promovarea tratamentului non-judiciar a litigiilor în materie civilă şi comercială; se observă că rezultatele obţinute, în special, în Italia, Bulgaria şi România au dovedi că medierea poate duce la o rezoluţie extrajudiciară rentabilă şi rapidă a litigiilor prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părţilor;


5. Observă, de asemenea, rezultatele de succes ale legii româneşti cu privire la mediere, dispoziţiile privind stimulentele financiare, precum şi constituirea instituţiei Consiliul de mediere - o autoritate naţională de practică a medierii care există ca un corp separat, juridic, autonom; este în întregime dedicat promovării activităţii de mediere, elaborării de standarde de formare, pregătire de formatori, eliberarea documentelor de calificare şi certificare profesională a mediatorilor, adoptarea unui cod de etică şi formularea de propuneri legislative;


6. Consideră că este nevoie de creşterea gradului de conştientizare şi de înţelegere a medieri şi solicită acţiuni suplimentare în această direcţie pentru a sporii absorbţia de mediere de către întreprinderi şi cerinţele pentru accesul la profesia de mediator;


7. Consideră că autorităţile naţionale ar trebui să fie încurajate să dezvolte programe, cu scopul de a promova cunoştinţe corespunzătoare de soluţionare alternativă a litigiilor; considerăm că aceste acţiuni ar trebui să abordeze principalele avantaje ale medierii - cost, rata de succes şi eficienţa de timp - şi ar trebui să vizeze avocaţii, notarii şi întreprinderile, în special IMM-urile, precum şi cadrele universitare;


Faţă de cele prezentate, vă supunem aprobării propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.


În numele iniţiatorilor,


Deputat Alina GORGHIU





















Parlamentul României


Camera Deputaţilor Senatul


Lege


pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator


Parlamentul României adoptă prezenta lege :


Art. I. - Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:


Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 1. - Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate.”


Alineatul (1) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 2 alin (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, recurg la mediere, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Partea care nu se prezintă la mediere va suporta integral cheltuielile judiciare avansate de stat şi pe cele efectuate de partea adversă, indiferent de soluţia care se va da pe fondul cauzei.“


Partea introductivă a articolului 7 se modifica şi va avea următorul cuprins:


„Art. 7.- Poate deveni mediator persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:”


Alineatul (3) al articolului 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(3) Consiliul de mediere este format din 9 membri titulari şi 3 membri supleanţi, aleşi prin vot direct şi secret de mediatorii activi, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere.”


Alineatul (4) al articolului 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(4) Mandatul membrilor Consiliului de Mediere este de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia o singură dată.


Alineatul (1) al articolului 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 18.- (1) Preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi în funcţii de către mediatorii activi, odată cu alegerea membrilor Consiliului de mediere.”


La articolul 18, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:


„(11). - Consiliul de mediere va desemna dintre membrii săi o comisie cu activitate permanentă, care pregăteşte lucrările Consiliului de mediere. Durata mandatului membrilor comisiei permanente este de 2 ani.”


Alineatul (2) al articolului 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Şedintele Consiliului de mediere sunt publice, indiferent de ordinea de zi, şi se desfăşoară în prezenţa a cel puţin şapte membri.”


Alineatul (4) al articolului 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„ (4) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul de mediere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.”


Litera m1) a articolului 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:


“m1) organizează alegerile pentru următorul Consiliu de mediere, şi statuează/elaborează procedurile de organizare a alegerilor. Declanşarea procedurii de organizare a alegerilor se face cu 6 luni înainte de expirarea mandatului Consiliului de mediere la acea dată.”


Alineatul (21) al articolului 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(21) Părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute sa facă dovada că au încercat soluţionarea litigiului prin mediere în conflictele născute în următoarele domenii:


a) În domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici, ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;


b) În materia dreptului familiei;


c) În domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;


d) În litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale si colective de muncă;


e) În litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă a unei societăţi comerciale şi a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului.


f) În cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală şi/sau în cazul infracţiunilor cercetate la plângere prealabilă, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat. Partea care nu se prezintă la mediere va suporta integral cheltuielile judiciare avansate de stat şi pe cele efectuate de partea adversă, indiferent de soluţia care se va da pe fondul cauzei.


La articolul 43, după alineatul (21) se introduce un nou alineat, alin. (2^2), cu următorul cuprins:


„(2^2) Înainte de sesizarea instanţei de judecată sau a organului de urmărire penală, părţile sau oricare dintre acestea sunt ţinute să încerce soluţionarea conflictului prin mediere, sub sancţiunea prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată sau a plângerii penale prealabile.”


Art. 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 49.- (1) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data iniţierii procedurii de mediere, până la închiderea acesteia, în oricare din modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 90 de zile.


(2) În cazul încheierii acordului de mediere, de către părţi, termenul de prescripţie la acţiune se întrerupe.”


Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 59.- (1) Înţelegerea părţilor poate fi suspusă autentificării notarului public ori încuviinţării instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute la art. 63.


(2) De asemenea, părţile se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. Competenţa aparţine fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa sau, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 432-434 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.”


Alineatul (1) al articolului 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 61.- (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere va avea loc din iniţiativa părţilor sau la propunerea oricăreia din acestea, ori la recomandarea instanţei, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea va avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului.”


Alineatul (2) al articolului 63 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru avansate la instanţa de fond, precum şi în căile de atac.


La articolul 63, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (2^1) - (2^3), cu următorul cuprins:


„(2^1) În cazul în care părţile se vor prezenta cu acordul de mediere la primul termen de judecată, acestea vor fi scutite de achitarea taxei judiciare de timbru.


(2^2) În termen de 10 zile de la primirea acordului de mediere, instanţa va elibera hotărârea care să consfinţească înţelegerea părţilor.


(2^3) În situaţia încheierii unui acord, mediatorul este obligat să depună, la organul de urmărire penală sau la instanţa competentă, acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic.”


Alineatul (1) al articolului 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 64.- (1) Vor fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la:


continuarea căsătoriei;


partajul de bunuri comune;


exerciţiul drepturilor părinteşti;


stabilirea domiciliului copiilor;


contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor;


orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.


La articolul 64, după alin (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:


„(11) Fac excepţie de la prevederile alin (1), cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării in vigoare a prezentei legi, ce au ca obiect :


a) neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei;


b) partajul de bunuri comune;


c) exerciţiul drepturilor părinteşti;


d) stabilirea domiciliului copiilor;


e) contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor;


f) orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii, daca părţile sau oricare din ele, fac dovada participării la o procedură de mediere, până la data intrării in vigoare a prezentei legi. Dovada participării la mediere de către parţi sau oricare din acestea se va face printr-un înscris eliberat de mediator.


(12) În cazul acordurilor de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor, acestea se transpun numai printr-o hotărâre de expedient.”


Alineatul (2) al articolului 67 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) În cazurile prevăzute la art. 43 alin. (2^1) şi art. 43 alin. (2^2), persoana vătămată şi/sau făptuitorul vor încerca soluţionarea litigiului pe calea medierii.”


La articolul 70, alineatele (3) şi (5) se abrogă.


Articolul 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 75.- Membrii altor profesii liberale care dobândesc calitatea de mediator potrivit prevederilor prezentei legi, pot desfăşura activitatea de mediere la sediul unde îşi exercită activitatea de bază.”


Art. II. - Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:


1. Articolul 131 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„Art. 131.- (1) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii, în acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 1321 alin. 2 sunt aplicabile.


(2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, şi pentru care încheierea unui acord prin procedura medierii nu este obligatorie pentru părţi, judecătorul invită părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii.


(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în litigiile prevăzute la art. 43 alin. (21) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, care, potrivit legii, fac obiectul procedurii de mediere, judecătorul invită părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul recomandă părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. În cazurile prevăzute de prezentul alineat, medierea este obligatorie pentru părţi.


(4) În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.


(5) Prevederile alin. (4) nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.


(6) Dacă, în condiţiile alin. (1) sau (2), părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 271-273 sunt aplicabile.


2. Alineatul 2 al articolului 614^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2).- În cazurile în care judecătorul recomandă medierea, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea divorţului prin mediere.


3. Alineatul 2 al articolului 614^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:


„(2) În cazul în care judecătorul recomandă medierea, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere.”




Art. III.- (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepţia art. 43 care va intra în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.


Art. IV.- (1) În 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Justiţiei va numi prin Ordin al Ministrului, Preşedintele şi membrii unui Consiliu de Mediere interimar.


(2) Durata mandatului Consiliului de Mediere interimar este de 6 luni de la numire.


(3) În termen de 6 luni de la numire, Consiliul de Mediere interimar are obligaţia de a organiza noi alegeri, conform prevederilor prezentei legi.


Această lege a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art.75 şi ale art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată.




Preşedintele Camerei Deputaţilor Preşedintele Senatului


Roberta Alma Anastase Mircea Dan Geoană