In perioada 19-20 noiembrie 2010, a avut loc in Bucuresti, la Rin Grand Hotel, Conferinta Nationala a Mediatorilor - editia a doua avand tema „Medierea functioneaza. Mica Reforma in Justitie”, eveniment la care au participat mediatori din intreaga tara si reprezentanti ai unor institutii publice, organizatii si profesii liberale.
Printre invitatii care au avut interventii s-a regasit reprezentantul Ministerului Justitiei, doamna Secretar de Stat Lidia Barac, initiator si sustinator al Micii Reforme in Justitie, care a subliniat importanta rolului medierii din perspectiva noilor reglementari legislative. La eveniment au participat reprezentanti ai Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Politiei Romane, Garzii Financiare si Agentiei Nationale de Integritate, magistrati, cadre universitare si reprezentanti de marca ai profesiilor liberale si ai mediului de afaceri.
Din dezbateri a reiesit necesitatea perfectarii unor forme de colaborare cu institutii si profesii reprezentate la eveniment in scopul promovarii profesiei de mediator si a unei intelegeri adecvate a ceea ce reprezinta medierea ca activitatea de interes public, definita ca atare prin lege. Consiliul de Mediere considera ca prezenta la conferinta a unor invitati din partea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, Uniunii Nationale a Notarilor Publici, Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa, Camerei Consultantilor Fiscali, Corpului Expertilor Tehnici si Tribunalului Arbitral din cadrul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, consacra mai mult decat oricand, recunoasterea de care se bucura profesia de mediator in randul altor profesii precum si interesul acestora fata de mediere.
La finalul evenimentului, participantii au adoptat o rezolutie de sustinere a Consiliului de Mediere in demersurile necesare protejarii legitimitatii profesiei de mediator si a intereselor consumatorului serviciului de mediere conform dispozitiilor Directivei 52/2008 a Parlamentului European. Directiva prevede ca acordul de mediere poate fi validat in instanta doar daca rezulta dintr-un proces de mediere fapt ce poate fi probat numai prin conducerea acestuia de catre un specialist calificat si format ca mediator. In calitate de autoritate nationala de control si reglementare in domeniul medierii conform legislatiei cadru in vigoare, Consiliul de Mediere a sustinut prin reprezentantii sai in cadrul lucrarilor, distinctia clara dintre profesia de mediator si orice alta profesie, oferind consumatorilor serviciului de mediere certificarea faptului ca, doar mediatorul autorizat are calificarea necesara conducerii unui proces de mediere.
Consiliul de Mediere saluta prezenta celor peste 250 de participanti care s-au implicat activ prin luarile de pozitie si ideile valoroase expuse in cadrul conferintei, eveniment care a devenit o manifestare anuala de referinta pentru comunitatea mediatorilor. Conferinta Nationala a Mediatorilor, prin numarul si calitatea participantilor si prin temele abordate, constituie o recunoastere a importantei medierii si a profesiei de mediator, ca profesie de sine statatoare precum si a rolului eminent al mediatorului in societatea romaneasca in ansamblul ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu