REZULTATELE ALEGERILOR pentru Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Bacău

REZULTATELE ALEGERILOR pentru Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Bacău, 13.05.2015: Reprezentantul Corpului Profesional al Mediatorilor pe lânga Curtea de Apel Bacău: Dl.Mediator Florentin Gradinaru, Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Bacău: Președinte-Mirela Mirela Cioran, Vicepreședinții: Luca Nicolae, Traian Danceanu. Succes mediatorilor aleși! Să ne reprezinte cu succes!

Dreptul și opțiunea de vot a mediatorilor din județul Bacău

În asentimentul Colegilor mediatori din județul Bacău,b> De o săptămână încoace primim din toate direcțiile și pe toate canalele de comunicare mesaje cu persoane și echipe constituite ad-hoc și peste noapte pentru a candida la alegerile organelor de conducere ale Corpurilor Profesionale ale Mediatorilor din Județe și reprezentanți ai Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel. Miercuri, 13.05.2015, Consiliul de Mediere a convocat Adunarea Generală a mediatorilor din județul Bacău în vederea alegerii organelor de conducere ale Corpului Profesional al Mediatorilor din Județul Bacău și reprezentanți ai Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Alegerile se vor desfășura în incinta Universității „George Bacovia” din Bacău, str. Pictor Th. Aman nr. 96, între orele 09:00-18:00. Fără a proceda la promisiuni irealizabile, proiecte de legi care să transforme profesia peste noapte ori o viață plină de succes pentru fiecare dintre dvs., totuși credem că a venit vremea să vorbim despre o echipă angajată și responsabilă în care să avem în primul rând încredere și care să ne dovedească eficiența și să ne reprezinte cu adevărat în aceste funcții elective! Bazându-ne pe eficiența singurului proiect concret și viabil realizat pe lângă instanțele din județul Bacău – ”Mediatorul de serviciu”, Centrul Regional de Mediere Bacău vă propune să acordați încrederea dvs. mediatorilor în care și noi avem încredere: Dl.Mediator – Florentin Grădinaru - reprezentant al Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău; Dl.Mediator – Ghimici Constantin – membru în organele de conducere ale Corpului Profesional al Mediatorilor din Județul Bacău; Dl.Mediator – Atanasiu Cătălin – membru în organele de conducere ale Corpului Profesional al Mediatorilor din Județul Bacău. Exprimați votul dvs. cu conștiința deschisă pentru cei mai buni! http://mediatoribacau.ro/index.php

Procedura alegerilor organelor de conducere ale Corpurilor Profesionale ale Mediatorilor din Județe

Miercuri, 13.05.2015, începând cu ora 09:00, Consiliul de Mediere convoacă Adunarea Generală a mediatorilor din jud. Bacău în vederea alegerii organelor de conducere a Corpului Profesional al Mediatorilor din Județ și a reprezentantului Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel. Alegerile se vor desfășura în incinta Universității „George Bacovia” din Bacău, str. Pictor Th. Aman nr. 96. 1.Lista mediatorilor cu drept de vot, precum și lista candidaților la funcțiile de conducere ale Corpurilor Profesionale ale Mediatorilor din fiecare județ, respectiv pentru reprezentant al Corpului Profesional al Mediatorilor pe lângă Curtea de Apel, se vor publica pe site-ul Consiliului de Mediere. După publicare, Consiliul de Mediere va pregăti buletinele de vot pentru fiecare județ, care vor fi aduse de membrul CdM împuternicit pentru organizarea alegerilor din județul respectiv la data stabilită în calendar. Prin mediator cu drept de vot se înțelege mediatorul autorizat, înscris in Tabloul Mediatorilor la secțiunea activi, cu taxele profesionale achitate la zi pentru anul anterior desfășurării alegerilor. 2.Buletinele de vot vor avea doua secțiuni: a. secțiunea alegerii organelor de conducere ale Corpului Profesional al Mediatorilor din Județ – se vor înscrie în ordine alfabetică, numele și prenumele candidaților ale căror dosare au fost validate. b. secțiunea alegerii reprezentantului Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel – se vor înscrie în ordine alfabetică numele și prenumele candidaților din toate județele de pe raza Curții de Apel ale căror dosare au fost validate. 3. Consiliul de Mediere organizează și coordonează alegerile pentru Corpul Profesional al Mediatorilor din județ și respectiv pentru reprezentantul Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel, prin membrii săi, mandatați în acest sens. 4. Alegerile se vor desfășura indiferent de numărul mediatorilor autorizați cu drept de vot prezenți. În cazul în care în unele județe nu există posibilitatea fizică de constituire a Comisiilor în vederea desfășurării procedurii de alegeri, reprezentantul Consiliului de mediere va folosi mediatori din unele județe limitrofe. 5.Dintre membrii prezenți la ședința, se vor alege: • Președintele Adunării Generale - în persoana decanului de vârsta • Secretariatul Tehnic – prin tragere la sorți se vor alege doi mediatori, care va avea ca atribuții întocmirea listei de prezenta a mediatorilor, distribuirea buletinelor de vot și întocmirea procesului-verbal al ședinței. • Comisia de numărare și validare a voturilor – prin tragere la sorți se vor alege doi mediatori care vor număra și valida voturile mediatorilor prezenți la Adunarea Generală. • Comisia de soluționare a contestațiilor – prin tragere la sorți se vor alege doi mediatori, care după validarea voturilor de către Comisia de numărare și validare a voturilor, vor soluționa pe loc contestațiile celor interesați. 6.Calitatea de candidat este incompatibila cu cea de președinte al adunării generale, membru în secretariatul tehnic sau membru în comisii. 7. Președintele și cei doi vicepreședinți, reprezentând organele de conducere a Corpului Profesional al Mediatorilor din județul de unde își desfășoară activitatea, respectiv reprezentantul Corpului Profesional al Mediatorilor pe lângă Curtea de Apel vor fi aleși de către mediatori prin vot direct și secret, în ordinea numărului de voturi primite. În cazul în care există balotaj, departajarea se va face în funcție de vechimea pe care o are fiecare candidat, începând de la data autorizării în profesia de mediator. 8.Fiecare mediator înscris pe lista de votanți are dreptul să își exprime votul pe un singur buletin de vot: a.Pe buletinele de vot, la secțiunea corespunzătoare organelor de conducere a Corpului Profesional al Mediatorilor din județ, se vor încercui numerele înscrise în dreptul numelui și prenumelui candidaților. Se pot vota minim 1 persoană și maxim 3 persoane! Buletinele de vot care conțin mai mult de trei candidați votați se anulează secțiunea buletinului de vot. Buletinele de vot care conțin alte însemne decât cele descrise mai sus, se anulează. b.Pe buletinele de vot, la secțiunea corespunzătoare alegerii reprezentantul Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel, se va încercui numărul înscris în dreptul numelui și prenumelui candidatului. Se poate vota un singur candidat! Buletinele de vot care conțin mai mult de un candidat votat se anulează secțiunea buletinului de vot. Buletinele de vot care conțin alte însemne decât cele descrise mai sus, se anulează. Dacă cele două secțiuni ale buletinului de vot sunt anulate, buletinul de vot în integralitatea lui, va fi anulat. Dacă numai o secțiune a buletinului de vot este anulată, cealaltă secțiune va fi validată. 9. La secțiunea corespunzătoare organelor de conducere a Corpului Profesional al Mediatorilor din Județ, primii trei candidați care au obținut cele mai multe voturi vor ocupa funcțiile de președinte și vicepreședinți. La secțiunea corespunzătoare reprezentantului Corpului Profesional al Mediatorilor pe lângă Curtea de Apel, se vor numără voturile și se va întocmi o listă la nivelul fiecărui județ în ordinea numărului de voturi obținute. Listele cu numărul de voturi din fiecare județ se vor cumula și se va obține numărul total de voturi la nivelul Curții de Apel. Lista finală cu toți candidații de la nivelul Curții de Apel se va realiza și se va valida de Secretariatul Tehnic din județul în care se va organiza ultima zi de vot de la nivelul Curții de Apel. Primul candidat care obține cele mai multe voturi în lista finală de la nivelul Curții de Apel este declarat câștigător și este validat ca reprezentant al Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel. 10. În județele în care nu se înregistrează dosare de candidatură, și, în consecință, funcțiile nu se ocupă, Consiliul de Mediere va putea numi persoane în funcțiile respective, cu respectarea condiției ca pentru postul pentru care a fost propusă numirea să se organizeze alegeri în cel mult 12 luni. 11.După finalizarea alegerilor, Secretariatul Tehnic teritorial va încheia procesul verbal al ședinței, iar după semnarea acestuia, se declară închise lucrările ședinței. Validarea rezultatului alegerilor va fi făcută de către Consiliul de mediere prin hotărâre în termen de 48 de ore de la finalizarea întregului proces electoral la nivel național. 12.Calitatea de membru în Consiliu de Mediere este incompatibilă cu calitatea de candidat sau ales în Corpul Profesional al Mediatorilor din județ și Corpul Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel. Funcțiile din organele de conducere ale Corpului Profesional al Mediatorilor din județ și Corpului Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel, nu pot fi cumulate. 13.Rezultatele finale se vor publica pe site-ul Consiliului de Mediere, iar buletinele de vot și procesele verbale se vor păstra și arhiva de Consiliul de Mediere. Consiliul de Mediere

Sedinta obligatorie privind medierea! Ce documente pot emite cei care realizeaza informarea?

Conform legii, dovada participarii la sedinta de informare se face printr-un certificat de informare (vezi AICI model) eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Certificatul de informare trebuie semnat de mediator si de partile participante la sedinta de informare, iar eliberarea documentului se va face numai dupa semnarea lui de catre mediator si toate partile conflictului independent de sustinerea informarii in comun sau individual, se precizeaza in ghidul pus la dispozitie de Consiliul de Mediere. Certificatul se elibereaza intr-un numar de exemplare originale egal cu numarul partilor informate plus unul pentru arhiva formei de exercitare a profesiei. In cazul in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va intocmi un proces-verbal (vezi AICI model), care se depune la dosarul instantei. De peste doua luni, insa, dispozitiile in domeniu au fost modificate substantial. Mai precis, potrivit Legii nr. 214/2013, in vigoare din 1 iulie, sedinta de informare privind medierea poate fi realizata si de judecatori, procurori, consilieri juridici, avocati si notari, desi pana acum doar mediatorul era autorizat sa sustina aceasta procedura. In acelasi timp, Legea medierii nr. 192/2006 stipuleaza clar ca dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Sau, dupa caz, printr-un proces verbal. In acest conditii, ce documente vor elibera judecatorii, procurorii, consilierii juridici, avocatii si notarii justitiabililor care se prezinta la sedinta de informare? Controverse privind dovada de participare la sedinta de informare Zeno Sustac, vicepresedinte al Consiliului de Mediere si membru in clubmediatori.ro, a explicat, la solicitarea AvocatNet.ro, ca eliberarea certificatului de informare sau a procesului verbal se poate face, conform legii medierii, doar de catre mediator, aceasta fiind o atributie fireasca in exercitarea profesiei. In consecinta, subliniaza Sustac, intocmirea documentelor in cauza este un atribut exclusiv al mediatorului aflat in exercitarea profesiei, astfel ca celelalte categorii de persoane (judecatori, procurori, avocati, juristi, notari, n.red.) pot emite ce documente considera, mai putin certificat de informare sau proces verbal. "Este neinteresant cum se denumesc acestea (documentele, n.red.), important este faptul ca provin de la nespecialisti ai domeniului ADR. Singurul specialist calificat este mediatorul autorizat, asa cum prevede legislatia nationala si cea internationala", puncteaza vicepresedintele Consiliului de Mediere. De aceeasi parere este si Cristian Serban, mediator si membru al clubmediatori.ro: "In opinia mea, niciuna dintre profesiile introduse in Legea nr.192/2006, avand competenta de a efectua informari asupra avantajelor medierii, nu pot sa o faca intr-un cadru institutionalizat, iar inscrisurile emise de acestia nu pot reprezinta documentele valabile si suficiente care sa faca dovada parcurgerii unei sedinte de informare privind avantajele medierii". Mai mult, explica mai departe Serban, desi acestia emit acte, indiferent de denumirea acestora, ele nu au valoarea unor dovezi pentru parcurgerea sedintei de informare privind avantajele medierii si nu inlatura sanctiunea respingerii cererii de chemare in judecata ca inadmisibila. * Amintim ca, din 1 august, instanta poate respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in cazul in care reclamantul refuza sa participe la sedinta de informare. Cu toate acestea, in momentul de fata nu exista nicio baza legala care sa stabileasca ce fel de acte pot emite avocatii, judecatorii, procurorii, consilierii juridici si notarii. Mai exact, potrivit lui Cristian Serban, nu exista niciun act normativ care sa stabileasca in mod clar ca avocatii, judecatorii, procurorii, consilierii juridici si notarii nu pot emite certificate de informare privind medierea sau procese verbale, tot asa cum nu exista nicio prevedere care sa stabileasca in mod clar ca acestia, alaturi de mediatori, pot emite aceste acte. De cealalta parte, insa, Zeno Sustac sustine ca exista, totusi, o prevedere legala in acest sens, mai exact articolul (11) din Legea nr. 192/2006: "Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea". Tot in baza acestui articol de lege, vicepresedintele Consiliului de Mediere afirma ca, in cazul in care judecatorii, procurorii, avocatii, juristii si notarii elibereaza justitiabililor certificate de informare sau procese verbale, ei pot fi supusi rigorilor legii penale, intrucat ar insemna ca exercita o profesie fara a avea drept. Potrivit specialistului, exista in acest sens si o prevedere clara prevazuta de art. 12 alin. 5 din Legea medierii: "Exercitarea profesiei de mediator de catre persoane care nu au dobandit calitatea de mediator autorizat, in conditiile prezentei legi, constituie infractiune si se sanctioneaza potrivit legii penale". Opinia lui Sustac este sustinuta si de Cristian Serban, care puncteaza clar ca baza legala pentru sanctionarea celorlalte profesii decat mediatorul care ar emite documente din sfera activitatii de mediere (premediere) si a profesiei de mediator se gaseste in insasi Legea nr.192/2006. "Dat fiind, insa, ca legiuitorul roman, pe de o parte, dispune o sanctiune, iar pe de alta parte, dispune o competenta pentru alte persoane decat mediatorul, insa intr-un mod incomplet si incoerent, face ca o eventuala sanctionare a celorlalte profesii <> sa nu poata functiona in practica", a mai precizat mediatorul. Au actele emise de noile profesii valoare juridica sau justitiabilul va fi obligat de instanta sa participe din nou la o sedinta informativa la mediator? Potrivit vicepresedintelui Consiliului de Mediere, activitatea de mediere este un serviciu de interes public ce poate fi furnizat doar de persoane calificate, specializate, care nu se afla in conflict de interese, asa cum sunt avocatii care isi “informeaza” despre “avantajele” medierii clientii personali si partile adverse, care raspund pentru calitatea serviciului prestat (fie el si cu titlu gratuit) si care sunt tinuti de norme deontologice. Prin urmare, puncteaza Sustac, singurii care se califica la toate criteriile mentionate sunt mediatorii autorizati, inscrisi pe tabloul mediatorilor intocmit de catre Consiliul de Mediere, organism autonom de interes public. In schimb, Cristian Serban precizeaza ca valoarea juridica a actelor eliberate de celelalte profesii privind informarea asupra avantajelor medierii va fi analizata de fiecare judecator in parte, dupa propriile convingeri. "Ne gasim, in acest moment, in situatia existentei unui conflict de norme a carui rezolvare nu va avea loc decat atunci cand legiuitorul va formula fara graba prevederi precise, concrete sau, dupa cum ar fi normal, ar elimina prevederile noi, revenind la competenta exclusiva a mediatorului asupra desfasurarii sedintelor de informare privind avantajele medierii si a eliberarii documentelor speciale", sustine mediatorul. Se impune, asadar, o "mediere" a legiuitorului pentru a stinge acest conflict de norme, conflict declansat, mai mult sau mai putin voit, intre mediatori si celelalte profesii juridice reprezentate de judecatori, procurori, consilieri juridici, avocati si notari. ------ Ce trebuie sa stii despre sedinta de informare privind medierea? Sedinta de informare privind medierea a devenit obligatorie incepand cu 15 februarie 2013, data de la care s-a instituit obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii. Scopul informarii este ca mediatorul sa aduca la cunostinta partilor avantajele, efectele, regulile si limitele medierii adaptat la situatia lor concreta. Sedinta de informare este gratuita, dupa cum se precizeaza si in Legea medierii: "Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu". Conform prevederilor legale, in perioada 15 februarie – 1 august cei care au refuzat sa se prezinte la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, au putut fi sanctionati cu amenzi cuprinse intre 100 lei si 1000 lei. Incepand cu data de 1 august, insa, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa. Nota: Consultati AICI un ghid complet privind procedura de informare, realizat de Consiliul de Mediere. - Cele mai importante acte normative care au modificat recent Legea medierii, pe care le puteti consulta si in sectiunea noastra de Legislatie: Legea nr. 115/2012 OUG nr. 90/2012 OUG nr. 4/2013 Legea nr. 214/2013 Sursa: AvocatNet.ro

Cum se realizeaza etapa de informare din procedura de mediere?

Etapa de informare din procedura de mediere, cum se realizeaza? Iata modul cum trebuie sa inteleaga mediatorii acest concept de informare, care acum este lege. 1) Informarea pe care trebuie sa o faca juristii se gaseste in continutul art.6 din legea 192/2006 : (Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele) in art.227 alin.2 si 3 codul de procedura civila : (2)judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri (3) În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. si punctul 25 alin 2 din preambulul directive 52/2008, : ,,De asemenea, statele membre ar trebui să încurajeze practicienii în domeniul dreptului să îşi informeze clienţii cu privire la posibilitatea recurgerii la mediere 2) Informarea pe care trebuie sa o faca mediatorul FACE PARTE din Procedura de mediere. Este o ETAPA A MEDIERII PREALABILA INCHEIERII CONTRACTULUI DE MEDIERE ( conform Capitolul V – Procedura de mediere, Sectiunea 1 – Procedura prealabila incheierii contractului de mediere, art. 43 alin 1) Redau mai jos un model de invitatie la MEDIERE, Atentie la mediere NU LA INFORMARE. Ca mediatori trebuie sa stiti ca aveti datoria : a) De a analiza preliminar conflictul din punctul de vedere al fiecarei parti, precum tipul de conflict, factorii care au determinat conflictul si cauzele conflictului. b) De a stabili impreuna cu partile un diagnostic al conflictului, a le informa cu avantajele unui eventual acord de mediere raportate la cazul lor concret. c) Dupa etapa de informare partile decid daca agreeaza continuarea medierii prin INCHEIEREA CONTRACTULUI DE MEDIERE. Nr. … din ……… INVITAŢIE LA MEDIERE Către...................................................................................... Ca urmare a cererii formulate în temeiul art. 43 alin.(1) din Legea nr.192/ 2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, de către doamna (domnul)……….., vă rugam sa acceptati invitatia noastra de a participa in ziua de ……………., ora ………., la sediul Societăţii civile profesionale de mediatori ......................... în ..............., nr. ......, bl. ....., sc... la o SEDINTA DE MEDIERE despre scopul, rolul, avantajele si efectele juridice ale medierii in Romania. Precizam ca aceasta sedinta de informare este o etapa cuprinsa in procedura de mediere si este gratuita conform Legii 192/2006 modificata si completata. In situatia in care dupa aceasta intalnire, veti fi de acord, veti putea rezolva, prin procedura medierii, neintelegerile dintre solicitanti si dumneavoastra privitoare la litigiul din Dosarul …….. aflat pe rolul Judecatoriei …………... Vă rugăm să vă exprimaţi opţiunea cu privire la acceptarea procedurii de mediere, în baza art. 44 alin.(2) din legea 192/2006 şi să ne comunicaţi punctul dumneavoastră de vedere la urmatoarea adresa...., email.... Pentru orice informaţii suplimentare vă stăm la dispoziţie şi putem fi contactaţi la numerele de telefon ........................................ Cu stimă, Mediator Mediator Ion Dedu

Ședința de informare privind medierea, obligatorie înainte de proces!

Incepand din luna august 2013, cetatenii care vor sa inceapa un proces vor putea face acest lucru doar daca participa, in prealabil, la o sedinta de informare privind medierea. Aceasta obligatie a justitiabililor a intrat in vigoare la 01 august 2013! Legea nr. 115/2012, in vigoare din vara anului 2012, a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Concret, in actul normativ se arata, la art. 60 ind.1, ca "in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii". Acest lucru inseamna ca, incepand din 01 august 2013, se instituie obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta sau pana la termenul dat de instanta in acest sens, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii, adica prin dialog si negociere. În Concret, potrivit art. 60 ind.1 din Legea nr. 115/2012, procedura prealabila instantei de judecata va fi obligatorie: • in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor; • in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii); • in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate; • in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura; • in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca; • in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila; • in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul. Potrivit Legii nr. 115/2012, in sedinta de informare privind medierea mediatorul explica partilor scopul, limitele si efectele medierii, precum si avantajele acestei proceduri. Sedinta de informare este gratuita, dupa cum se precizeaza si in Legea medierii: "Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu". Conform legii, dovada participarii la sedinta de informare se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Pe de alta pare, in cazul in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei. Dupa aceasta sedinta de informare, urmeaza fie procedura propriu-zisa de mediere (semnarea acordului de mediere intre parti si mediator, urmata de derularea propriu-zisa a procedurii), fie sesizarea instantei de judecata de catre reclamant Conform OUG nr. 90/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa. "Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop (...)", se arata in textul OUG nr. 90/2012. Pe de alta parte insa, OUG nr. 4/2013 prevede ca dispozitiile OUG nr. 90/2012 referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013. "Art. III. - Dispozitiile art. 2 alin. (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013." Vor exista si sanctiuni pentru justitiabilii care nu se prezinta la sedinta de informare obligatorie. Mai exact, pana la 1 august 2013 se vor aplica numai dispozitiile art.187 alin.1 pct.1 lit. f) din Noul Cod de Procedura Civila, prin care instanta va putea aplica o amenda de la 100 lei la 1000 lei pentru sanctionarea refuzului partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii. "Informarea asupra posibilitatii de solutionare amiabila a diferendelor reprezinta un mare pas in evolutia societatii romanesti, introducerea medierii si a solutionarii alternative a conflictelor in viata de zi cu zi reprezentand nu doar o modificare de procedura, ci o schimbare la nivel de cultura si de mentalitate, un progres major al civilizatiei" "Prin noua reglementare legislativa, medierea va deveni un instrument folosit pe scara larga la nivel national, cu multiple si reale avantaje in ceea ce priveste atat degrevarea instantelor de judecata, cat si cresterea calitatii actului de justitie"

Taxa de timbru judiciar este doar 20 lei pentru încuviințarea acordului de mediere!

Conform Legii medierii nr. 192/2006, partile care au apelat la mediere si in urma procesului de mediere au ajuns la o intelegere, transcrisa intr-un Acord de mediere, pot supune Acordul de mediere incuviintarii instantei de judecata ori autentificarii notariale. balanta cu bani taxe judiciare de timbruInstanta de judecata va lua act de Acordul de mediere, va verifica daca acesta indeplindeste conditiile de legalitate, si va da o hotarare de expedient care va cuprinde exact intelegerea partilor. Pentru incuviintarea Acordului de mediere de catre instanta de judecata partile vor trebui sa achite o taxa de timbru, special calculata conform OUG nr. 80/2013. Prin noua Ordonanta privind taxele de timbru, cuantumul taxei se modifica substantial in beneficiul cetateanului atunci cand acesta apeleaza la mediator pentru solutionarea conflictului lui prin mediere inaintea deschiderii unui proces judiciar. Astfel pentru cererea de incuviintare a Acordului de mediere se va plati o taxa de timbru judiciar de doar 20 de lei. Atunci cand prin Acordul de mediere se realizeaza un transfer de proprietate ori a altui drept real, ori Acordul priveste un partaj judiciar, la aceasta taxa fixa de 20 de lei se adauga 50% din valoarea care ar fi fost platita in cazul in care conflictul se solutiona in instanta de judecata. Astfel articolul 11 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 dispune ca: alte categorii de cereri se taxeaza dupa cum urmeaza: a) cereri prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere – 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. In cazul in care intelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5. Articoul 5 alin. (1) din aceeasi Ordonanta are urmatorul enunt: cererile in materia partajului judiciar se taxeaza astfel: a) stabilirea bunurilor supuse impartelii – 3% din valoarea acestora; b) stabilirea calitatii de coproprietar si stabilirea cotei-parti ce se cuvine fiecarui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar; c) creante pe care coproprietarii le au unii fata de altii, nascute din starea de proprietate comuna – 3% din valoarea creantelor a caror recunoastere se solicita; d) cererea de raport – 3% din valoarea bunurilor a caror raportare se solicita; e) cererea de reductiune a liberalitatilor excesive – 3% din valoarea partii de rezerva supusa reintregirii prin reductiunea liberalitatilor; f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile. Alin. (2) Daca cererile in materia partajului judiciar prevazute de alin. (1) se formuleaza in cadrul aceleiasi actiuni, aceasta se taxeaza cu o singura taxa de 5% din valoarea masei partajabile. Pentru cauzele de pe rolul instantelor, dispozitiile privind medierea raman aplicabile asa cum sunt stabilite in Legea Medierii nr. 192/2006 la articolele 61-63. In acest sens, partile dintr-un proces pot oricand apela la medierea litigiului, judecatorul luand act de vointa lor si dispunand suspendarea cauzei pana la finalizarea procesului de mediere. Mai mult decat atat, judecatorul, in baza rolului sau activ, atunci cand pe parcursul procesului considera ca partile au o anumita disponibilitate spre o solutionare amiabila, le poate invita pe acestea sa participe la o sedinta de informare privind medierea. Acestea, dupa contactarea mediatorului si parcurgerea sedintei de informare, decid daca isi solutioneaza litigiul prin mediere, ori se intorc in faza judiciara a procesului. O situatie aparte exista in ceea ce priveste taxele de timbru ce trebuie platite atunci cand Acordul de mediere priveste un litigiu pe rolul instantelor de judecata. In acest sens, art. 63 alin. (1) din Legea Medierii dispune ca: in cazul in care litigiul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, cu respectarea conditiilor legale, o hotarare. Dispozitiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicandu-se in mod corespunzator. Alin. (2) dispune ca: odata cu pronuntarea hotararii, instanta va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, platita pentru investirea acesteia, cu exceptia cazurilor in care conflictul solutionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje sau cauze succesorale (2^1). Instanta de judecata nu va dispune restituirea taxei judiciare de timbru platite pentru investirea acesteia, in cazul in care conflictul solutionat este legat de o cauza succesorala pentru care nu s-a eliberat certificat de mostenitor. Asadar, in cazul incuviintarii Acordurilor de mediere ce privesc litigiile de pe rolul instantelor taxele de timbru se returneaza partilor din litigiu, cu exceptia Acordurilor de mediere ce privesc transferul drepturilor de proprietate, constituirea de drepturi reale imobiliare, cauze si partaje succesorale. Oferirea de catre stat a unor avantaje substantiale financiare in ceea ce priveste taxele de timbru la incuviintarea Acordului de mediere este o incurajare a cetatenilor pentru solutionarea conflictelor prin mediere, extrajudiciar. Pe langa aceste beneficii financiare majore, avantajul sedintei de informare privind medierea, sedinta care este gratuita, vine sa ajute cetatenii sa isi solutioneze disputele prin mediere, prin dialog si negociere, economisind timp, bani, cautand si analizand solutii multumitoare impreuna cu mediatorul. Contactul cu mediatorul din etapa de informare privind medierea va ajuta partile sa aleaga, in cunostinta de cauza, calea judiciara, ori calea medierii – cu mult mai avantajoasa. In acest context, accesul la justitie se face incepand cu 01.08.2013 prin poarta medierii. Mediator, Dorin Ilie Sursa: Juridice.ro

Informarea privind avantajele medierii poate sau nu poate fi realizată de alte persoane de specialitate decât mediatorii?

Despre mediere. Câteva considerații critice Prin art. VI1 din Legea nr. 214/2013 s-au adus modificări importante Legii nr. 192/2006 privind Medierea, modificări cu un impact deosebit asupra activităţii de mediere, dar mai cu seamă asupra activităţii instanţelor de judecată ce vor fi învestite cu soluţionarea litigiilor care, prin efectul legii speciale, sunt supuse obligativităţii efectuării şedinţei de informare privind avantajele medierii. Având în vedere importanţa pe care a căpătat-o instituţia medierii începând cu data de 1 august 2013, mai exact a şedinţei de informare privind avantajele medierii, în economia procesului civil declanşat sub imperiul noului Cod de procedură civilă, considerăm că se impune o scurtă analiză critică a noilor modificări arătate mai sus precum şi a altor aspecte importante legate de instituţia medierii. 1. Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii de către judecător Potrivit art. 2 alin. 13 din Legea 192/2006 efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris. Prin introducerea noului alineat al art. 2 din Legea nr. 192/2006, în opinia noastră, legiuitorul s-a îndepărtat foarte mult de la raţiunea instituţiei medierii şi de la scopul acesteia, acela de a facilita şi promova metode alternative de soluţionare a litigiilor prin posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară, care implică instituţii noi, printre care cea mai importantă cea a mediatorului. Considerăm că, pentru a asigura succesul pe termen mediu şi lung al implementării noilor metode alternative de soluţionare a conflictelor, legislatorul român trebuia să se asigure ca dispoziţiile adoptate în materie vor duce treptat la formarea în rândul justiţiabililor şi nu numai, a unei conştiinţe a medierii şi a soluţionării unor diferende pe căi extrajudiciare. Apreciem că acest deziderat se poate atinge, în principal, prin promovarea şi consolidarea imaginii profesiunii de mediator, şi prin prezentarea acesteia către justiţiabili ca o instituţie independentă și total diferită de celelalte, şi prin delimitarea clară şi exactă a mediatorului şi a competenţelor acestuia faţă de cele ale judecătorului, procurorului, consilierului juridic, avocatului, sau notarului. Aşadar, în efortul de promovare şi de particularizare a noii instituţii a mediatorului, era foarte important ca legiuitorul să evite situaţiile în care competenţele şi activitatea mediatorului să poată fi exercitate şi de alţi participanţi judiciari. Posibilitatea exercitării, chiar în parte, a unor atribuţii ale mediatorilor de către judecători, procurori, avocaţi, sau notari, duce inevitabil la confuzii în rândul justiţiabililor, slăbind în acelaşi timp specificitatea şi trăsăturile particulare ale activităţii mediatorului, acesta pierzându-şi individualitatea sa ca instituţie. Or, prin introducerea art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006, legiutorul a reușit să creeze tocmai această situație de nedorit, competențele mediatorului putând fi confundate cu ușurință de către justițiabili cu cele ale judecătorilor, procurorilor, avocaţilor sau notarilor, ipoteză care compromite din start speranța creării în rândul cetățenilor a unei educații și conștiințe privind medierea. Mai mult decât atât, considerăm că art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006 nu se încadrează nici în scopul declarat al modificărilor legislative şi al raţiunii pentru care a fost introdusă instituţia medierii, respectiv degrevarea instanţelor de judecată, ci, din contră, chiar crează premisele unor sarcini în plus instanţelor, chiar dacă efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii este doar o posibilitate lăsată la îndemâna judecătorului. Pe de altă parte, instituţia medierii are ca temei fundamental încrederea părţilor pe care o acordă mediatorului ales, iar activitatea de mediere presupune cunoştinţe specifice metodelor de negociere şi de soluţionare amiabilă a conflictelor, cunoştinţe pe care judecătorii nu şi le-au aprofundat. Aşadar, cu toate că judecătorul, procurorul, notarul, avocatul au sau cel puţin se presupune că au temeinice cunoştinţe juridice, totuşi aceştia nu dispun de pregătirea specifică activităţii de mediator, pregătire ce implică cunoaşterea şi stăpânirea unor tehnici de negociere şi comunicare, care nu au nicio legătură cu chestiunile de drept ale litigiului. În acest context, chiar dacă judecătorul sau ceilalţi participanţi judiciari, nu fac o veritabilă activitate de mediere, nu trebuie totuşi minimalizat rolul şedinţei de informare, care reprezintă de fapt premisa şi punctul de plecare al posibilităţii oricărei medieri. În aprecierea noastră, tocmai această procedură, a şedinţei de informare cu privire la avantajele medierii, este cea mai importantă în parcursul pe care litigiul dintre părţi urmează să îl aibă în viitor. Şedinţa de informare este hotărâtoare, întrucât în cadrul ei, cel chemat să efectueze procedura de informare, trebuie să îşi dovedească abilităţile de negociere şi comunicare (şi nu numai, așa cum vom arăta la pct. 4), pentru a convinge părţile să renunţe la modalitatea judiciară de tranşare a litigiului dintre ele şi să aleagă, în schimb, varianta medierii. Pentru aceste motive, consider că, în ciuda faptului că vor respecta obligaţia impusă de art. 6 din Legea nr. 192/2006 şi vor informa şi îndruma părţile către mediere, instanţele nu îşi vor exercita foarte des dreptul de a efectua ele însele şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii în condiţiile art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006. În orice caz, chiar dacă instanţa va proceda la efectuarea şedinţei de informare cu privire la avantajele medierii, acest demers va fi unul formal, lipsit de substanţă şi de utilitatea în vederea căreia a fost instituită această procedură, devenind o simplă metodă formalistă de a suplini lipsa certificatului sau procesului-verbal de informare. 2. Obligaţia prevăzută de art. 6 din Legea nr. 192/2006 Potrivit art. 6 din Legea nr. 192/2006, instanţa este obligată să informeze părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi să le îndrume să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele. La prima vedere, am fi tentaţi să credem că, în virtutea acestui articol, instanţa ar avea obligaţia de a efectua şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, sau că, în orice caz, această dispoziţie intră în contradicţie flagrantă cu art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006. Pentru rezolvarea acestei aparente probleme, este important să distingem între obligaţia generală prevăzută în sarcina instanţelor prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 şi posibilitatea pe care o recunoaşte art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006 judecătorului de a efectua el însuşi procedura de informare asupra avantajelor medierii într-o anumită cauză. Într-adevăr, din redactarea art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006 reiese că nu există pentru judecător obligaţia de a efectua procedura de informare asupra avantajelor medierii într-o anumită cauză, ci exisă doar o facultate, o posibilitate în acest sens. Pe de altă parte, potrivit art. 6 din Legea nr. 192/2006, instanţa este obligată să informeze părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi să le îndrume să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele. Aşa cum s-a mai arătat[1], respectarea obligaţiei prevăzută de art. 6 din Legea nr. 192/2006 se mărgineşte doar la oferirea unor informaţii generale asupra posibilităţii şi avantajelor instituţiei medierii şi la îndrumarea către un mediator şi soluţia medierii, fără a se face referiri concrete, de ordin particular, specifice cauzei dintre părţi. Astfel, se poate observa că îndeplinirea acestei obligaţii, este doar o manifestare generală a principiului rolului activ al instanţei în soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor şi nu poate fi în nici un caz echivalată cu procedura şi şedinţa de informare prevăzută de art. 2 şi 601, 602 din Legea nr. 192/2006. Într-adevăr, şedinţa de informare prevăzută de dispoziţiile menţionate, reprezintă mai mult decât o prezentare generală a avantajelor medierii ca instituție, obligaţie impusă în sarcina instanţelor de art. 6 din Legea nr. 192/20006, întrucât o veritabilă şedinţă de informare cu privire la avantajele medierii într-o anumită cauză trebuie să se facă în mod aplicat şi ţinând cont de circumstanţele concrete ale pricinii, pentru a se putea identifica o soluţie de maximă eficienţă pentru ambele părţi. În aceste condiții, rezumând cele expuse, este important să nu confundăm obligația pe care o are instanța de a informa părțile despre posibilitatea rezolvării litigiului dintre ele pe calea medierii, cu facultatea pe care o are judecătorul de a efectua el însuși procedura de informare cu privire la avantajele medierii. 3. Gratuitatea şedinţei de informare Cu privire dispoziţiile art. 2 alin. 14 din Legea nr. 192/2006, considerăm că aceste dispoziţii constituie încă o evidentă piedică în atingerea scopului iniţial urmărit prin instituirea obligativităţii procedurii de informare cu privire la avantajele medierii. Acest aliniat face practic imposibilă aplicarea dispoziţiilor referitoare la efectuarea procedurii de informare de către mediator. Într-adevăr, considerăm că este cel puţin nerezonabilă pretenţia legiuitorului ca efectuarea şedinţei de informare de către mediator să se facă absolut gratuit, în condiţiile în care, aşa cum am mai arătat, apreciem că această şedinţă preliminară are o mult mai mare importanţă în economia procedurii medierii decât i se acordă prin Legea nr. 192/2006. La edictarea dispoziţiilor ce prevăd gratuitatea şedinţei de informare, în mod inexplicabil, legiuitorul a scăpat din vedere că, pe lângă onorariul la care oricum suntem de părere că ar fi îndreptăţit mediatorul, procedura şi şedinţa de informare implică şi alte resurse materiale şi de timp ale mediatorului, inclusiv cheltuieli cu privire la comunicarea invitaţiilor părţilor la şedinţa de informare. Or, nu se poate susţine cu temeinicie că mediatorul trebuie să facă aceste eforturi în mod gratuit şi că are obligaţia să suporte personal cheltuielile necesare întocmirii şi comunicării actelor şi invitaţiilor către părţi. Pe de altă parte, aceste dispoziţii anulează practic, de facto, posibilitatea efectuării procedurii de informare privind avantajele medierii de către mediator, având în vedere faptul că potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 mediatorul are dreptul de a refuza preluarea unui caz. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 2 alin. 14 din Legea nr. 192/2006 vor genera, în privinţa efectuării şedinţei de informare, două situaţii posibile, ambele cu consecinţe negative prin raportare la scopul pentru care instituţia medierii a fost consacrată legislativ. Astfel, într-o primă ipoteză, mediatorii nu vor respecta dispoziţiile art. 2 alin. 14 din Legea nr. 192/2006 şi vor solicita şi primi, cu orice titlu, anumite sume de bani pentru eliberarea certificatului sau procesului-verbal de informare, situaţie care poate atrage răspunderea, poate chiar penală, a mediatorului. Iar în cealaltă situaţie posibilă, mediatorii îşi vor exercita dreptul art. 27 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 şi vor refuza justiţiabililor efectuarea şedinţei de informare. Aşa cum arătam, ambele ipoteze nedorite sunt rezultatul dispoziţiilor de instituire a gratuităţii şedinţei de informare efectuată de mediator, iar aplicarea acestui text de lege, în fapt, duce inevitabil la o situaţie cel puţin ciudată, dacă nu chiar paradoxală, în care şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii se poate efectua de către oricine (judecător, procuror, notar, avocat, consilier juridic), însă în niciun caz de către mediator. Desigur că suntem de acord şi cu opinia potrivit căreia obligarea justiţiabililor la cheltuieli suplimentare cu ocazia şedinţei de informare ar reprezenta o oarecare piedică în accesul la justiţie (alături de noile dispoziţii privind taxele judiciare de timbru). Însă, în aceeaşi măsură, considerăm că legiuitorul putea să găsească o soluţie mai înţeleaptă, care să pună în balanţă dreptul de acces la justiţie şi dreptul mediatorului de a-i fi răsplătită munca. O modalitate posibilă de atingere a acestui deziderat ar fi putut fi propunerea unor taxe fixe, care să nu reprezinte o povară pentru justiţiabil, dar care să acopere măcar cheltuielile mediatorului făcute cu ocazia efectuării şedinţei de informare. 4. În fine, țin să aduc în discuție o chestiune care cu siguranță îmi va aduce antipatia unora dintre mediatori, dar asumându-mi acest aspect, consider totuși că, pentru atingerea scopului pentru care a fost instituită procedura medierii, pe lângă necesarele viitoare modificări legislative, ar fi ideal ca mediatorii să aibă, dacă nu studii juridice, măcar cunoștințe legate de instituțiile fundamentale ale dreptului. În acest sens, s-ar putea gândi un sistem în virtutea căruia, la cursurile de formare ale mediatorilor, să existe o importantă componentă de teorie a instituțiilor elementare de drept, măcar în materiile în care medierea începe să devină frecvent utilizată (divorț și cereri accesorii, partaj etc.). Dacă mai devreme recunoșteam importanța pe care metodele de negociere și comunicare ale mediatorului o au chiar în etapa ședinței de informare și constatam lipsa acestor abilități și cunoștințe din arsenalul judecătorului, în aceeași măsură apreciem că suntem obligați să recunoaștem, că în lipsa unor minime cunoștințe juridice ale mediatorului, procedura de mediere poate fi viciată, dacă nu chiar împiedicată, cu tot efortul negociator depus. Credem că, înșiși mediatorii care nu au cunoștințe de drept, s-au găsit de multe ori în situația delicată de a nu ști să răspundă la unele întrebări legate de drepturile și obligațiile ce revin ambelor părți în litigiul dintre ele, și mai ales, ce se întâmplă dacă nu este aleasă calea medierii și se merge pe varianta procedurii judiciare. În fond, în opinia noastră, acest lucru se dorește a fi făcut în cadrul ședințelor de informare: ca mediatorii să poată explica părților avantajele medierii prin prisma particularității litigiului dintre ele și să prezinte dezavantajele concrete ale unei proceduri judiciare prin comparație cu o metodă alternativă de soluționare a diferendelor. Consider că prezentarea avantajelor și dezavantajelor medierii prin raportare la un anumit litigiu concret, făcându-se, practic, o prezentare comparativă a variantelor de proceduri (judiciară și alternativă), nu se poate face exclusiv prin folosirea mijloacelor de negociere și determinare, întrucât din cauza specificității domeniului dreptului, la un moment dat aceste instrumente devin insuficiente. Astfel, mediatorul ar trebui să fie în măsură să poată explica părților care sunt drepturile și obligațiile lor în cadrul litigiului ivit, consecințele și efectele juridice ale unor posibile acte sau fapte ale părților, șansele de câștig pe care părțile le pot avea într-o procedură clasică judiciară, care ar fi avantajele unei proceduri judiciare (întrucât nu în toate cazurile mediarea reprezintă soluția de maximă eficiență juridică), instituțiile de drept care pot contribui la aplanarea conflictului sau la stingerea lui (novația, aducerea de garanții etc.), precum și alte aspecte de drept, pe care mediatorul fără cunoștințe juridice, în ciuda efortului de negociere, nu le poate furniza cu acuratețea necesară. În acest sens, am convingerea că unii judecători s-au întâlnit cu diferite situații în care instanța nu a putut lua act de acordul de mediere în forma în care a fost depus și nu a putut fi introdus în dispozitivul hotărârii, din cauza clauzelor lacunare și lipsite de orice eficiență juridică și a formulărilor total străine de instituțiile de drept incidente în cauză. Așadar, fără a nega și a pune în discuție importanţa şi prestigiul altor profesiuni, apreciem totuşi, că, un participant atât de important pe cât se vrea a fi mediatorul în economia justiţiei, nu poate să contribuie la o bună administrare a acesteia şi să informeze părţile cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au, în condiţiile în care el însuşi nu este capabil să identifice corect din punct de vedere juridic natura şi configuraţia litigiului dintre părţi precum şi drepturile şi obligaţiile acestora. Rezumând cele expuse, constatăm cu insatisfație că, după aproximativ 7 ani de la adoptarea Legii nr. 192/2006, legiutorul român s-a dovedit incapabil să reglementeze corect și coerent o instituție atât de importantă și de complexă cum este medierea, pentru a o face să fie considerată o procedură benefică pentru justițiabil și administrarea justiției, și nu o piedică în calea accesului la justiție, așa cum este percepută în prezent. [1] Cristi Danileţ, “De la 1 august 2013 informarea privind medierea e obligatorie”, www.juridice.ro, 01.08.2013 Cosmin Radu MITROI judecător, Judecătoria Roșiorii de Vede Sursa: Juridice.ro

Partajul bunurilor deținute în devălmășie de soţi, se realizează odată cu divorțul sau după divorț?

Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească (art. 670 din Legea nr.287/2009 - Noul Cod civil). Dacă soții ajung la un acord în privința partajării bunurilor, partajul se poate soluționa odată cu divorțul. Dacă nu ajung la o înțelegere, partajul poate fi soluționat și după divorț. Dreptul unei astfel de acțiuni este imprescriptibil. (art. 669 NCC). Dacă odată cu divorțul se solicită și partajul, în aceeași acțiune, în cazul în care soții nu ajung la o înțelegere în privința partajului, instanța disjunge capătul de cerere având ca obiect partajul, pronunțându-se numai asupra divorțului, partajul fiind judecat ulterior. Neînțelegerea soților în privința partajului, duce la imposibilitatea obținerii actului autentic de lichidare a comunității la notarul public. Chiar dacă soții au divorțat, aceștia rămân coproprietari în devălmășie a bunurilor comune, până când va fi stabilită cota-parte ce revine fiecăruia. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală, în privința bunurilor comune. Partajul vizează atât împărțirea bunurilor comune cât și regularizarea datoriilor. (art. 356-357 NCC). Dacă soții/foștii soți nu se înțeleg în privința modului de împărțire a bunurilor, după ce s-a stabilit cota-parte ce-i revine fiecăruia, regulile de împărțire a bunurilor în cazul partajului, cuprinse în art. 676 din Noul Cod civil, arată că: ”(1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar. (2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre urmatoarele moduri: a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; b) vanzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecaruia dintre ei." Partajul în care soții/foștii soți se află pe poziții contradictorii se poate soluționa numai în instanța de judecată. Judecătorul fiind cel care va decide cum vor fi partajate bunurile, soții/foștii soți suportând costurile ce decurg din acest demers. Aceste costuri, de regulă, sunt compuse din: taxa judiciară de timbru, reprezentând 3% din valoarea bunurilor partajabile; plata expertului/ților, dacă se contestă valoarea bunurilor; onorariul avocatului/ților; cheltuielile cu martorii, când se apelează la astfel de probe; stare de stres pe o perioadă lungă de timp, datorită stării conflictuale și de incertitudine; consum emoțional ridicat etc. Înțelegerea dintre soți/foștii soți, în privința partajului, poate fi realizată cu sau fară ajutorul unui specialist în soluționarea disputelor/conflictelor. În cazul în care soții/foștii soți ajung la un acord fără ajutorul unui specialist, se pot prezenta împreună la notarul public pentru a legaliza partajul. Costurile pot fi compuse din: onorariul notarului+TVA si taxa de timbru, proportională cu valoarea bunurilor partajabile, valoare declarată de către părți, dar care nu poate fi mai mică decât valoarea stabilită conform expertizei notariale. Însă, chiar și în această situație, dacă aspectul financiar este cel decisiv în luarea deciziei, dacă timpul nu vă presează extraordinar de mult, prin prezentarea unui acord de mediere la instanța de judecată competentă, pentru încuviințare, puteți solicita și recupera taxa judiciară de timbru (3%). Hotărârea de expedient poate fi obținută într-un timp relativ scurt, deoarece acordul de mediere poate fi depus la instanță chiar și înainte de termenul stabilit. Astfel, cheltuiala dumneavoastră sa va reduce doar la onorariul mediatorului, iar timpul afectat pentru finalizarea partajului va fi relativ scurt. În situația în care soții/foștii soți nu pot să ajungă la un acord în privința partajului, din diverse motive (nu există comunicare/dialog între ei, nu reușesc să negocieze, nu știu cum să o facă, etc), pot apela la un mediator. Oricare dintre aceștia poate solicita unui mediator să facă demersurile necesare pentru a invita pe celălalt soț/fost soț la informare în vederea acceptării medierii. În acest sens, mediatorul va face toate demersurile legale pe care le consideră necesare. (art. 43 Legea 192/2006). Prin mediere soții/foștii soți pot să ajungă la o înțelegere în privința întinderii bunurilor partajabile, a valorii acestor bunuri, a modului în care își împart atât valorile dobândite cât și obligațiile comune pe care le au. (exemple: apartamentul dobândit în timpul căsătoriei, casa de la țară/vacanță construită/renovată împreună, care se aflată în proprietatea părinților unuia dintre ei, autoturismul, mobilierul, creditele contractate la bănci sau alte instituții de creditare etc). Dacă soții/foștii soți au deja un proces pe rolul instanței de judecată, pot, în tot cursul procesului, în orice fază a judecății, împreună sau oricare dintre ei, să apeleze la un mediator, așa cum am arătat mai sus. Procedura medierii este o procedură confidenţială, discretă, nepublică, în cadrul căreia soții/foștii soți beneficiază de sprijinul unui specialist în facilitarea dialogului constructiv, de îndrumare și ajutor în negociere, în găsirea unor soluții care să satisfacă maxim posibil interesele fiecărei părți. Mediatorul este obligat să depună toate diligențele pentru ca părțile să ajungă la un acord într-un termen rezonabil, să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor și să asigure un permanent echilibru între părți. (art. 30 Legea 192/2006). În cadrul procedurii de mediere soții/foștii soți, pot să stabilească data și ora ședinței/lor de mediere în funcție de timpul lor disponibil și pot fi însoțiți de către avocat sau oricare altă persoană doresc, cu acordul celeilalte părți. La finalizarea procedurii, mediatorul va redacta acordul de mediere și va întocmi procesul-verbal, pentru a fi prezentat instanței, când este cazul. Art. 63 din Legea 192/2006 arată că: ”(1) în cazul în care conflictul a fost soluționat pe calea medierii, instanta va pronunța, la cererea parților, o hotărâre, potrivit dispozițiilor art. 271 din Codul de procedură civilă; (2) odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru investirea acesteia; (3) hotărârea de expedient pronunțată conform prevederilor prezentei legi constituie titlu executoriu”. Art. 271 din Codul de procedură civilă arată că: ”Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor. Dacă părțile se înfățișează la ziua sorocită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie data de instanță în şedinţă. Dacă ele se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu”. Așadar, pentru ca soții/foștii soți să beneficieze de toate facilitățile partajului prin mediere, pașii de urmat sunt: * deschiderea unei acțiuni de partaj, prin depunerea unei solicitări (cereri) la instanța de judecată competentă; * obținerea acordului de mediere; * depunerea acordului de mediere la instanța de judecată, chiar și înainte de termen, și odată cu acesta a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru (3%). În cazul prezentării unui acord de mediere într-un proces de partaj, timpul necesar pentru obținerea hotărârii de expedient de la instanța de judecată, poate fi între două săptămâni și două luni, cel mult în condițiile instanțelor din România. Practic, de la depunerea cererii de partaj la instanță și până la recuperarea sumei plătite pentru taxa judiciară de timbru (3%), se poate estima că, timpul necesar este de aproximativ trei luni, dacă există voință din partea soților/foștilor soți pentru a se ajunge la un acord de mediere. Soții/foștii soți care apelează la mediere pentru a-și soluționa problema partajului bunurilor deținute în devălmășie, pot beneficia de îndrumare cu privire pașii care trebuie făcuți după parcurgerea procedurii, în funcție de rezultatul medierii. Sursa text: Mediator Călina Sorescu

De la 1 august 2013 informarea privind medierea e obligatorie!

Ședința de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie din 2012. La 1 august 2013 au intrat în vigoare dispoziții legale ce reglementează modul de desfășurare și sancțiunile în caz de neîndeplinire a cerinței de informarea obligatorie cu privire la mediere. Am întocmit un scurt ghid cu privire la derularea acestei proceduri, pe înțelesul tuturor. Medierea devine obligatorie? Nu, medierea rămâne facultativă. Devine obligatorie doar procedura de informare cu privire la mediere, înainte de a fi judecat de instanță, și doar în anumite cazuri ne-penale expres prevăzute de lege (pentru celelalte cazuri, informarea cu privire la mediere rămâne facultativă, potrivit art. 227 alin. 2 C. proc. civ.). Care sunt dispozițiile legale ce reglementează procedura de derulare și sancționare privind informarea obligatorie? - art. 601, art. 2 alin 11 și alin. 12 din Legea nr. 192/2006 introduse prin Legea nr. 115/2012; - art. II din Legea nr. 115/2012 modificat prin art. VIII din OUG nr. 4/2013 - art. III din OUG nr. 90/2012 modificat prin art. VII din OUG nr. 4/2013 - art. VI din OUG nr. 4/2013 - art VI1 introdus prin pct. 4 al Legii nr. 214/2013 În ce litigii este necesară informarea? În cele arătate de art. 601 din Legea nr. 192/2006: a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor; b) în materia dreptului familiei: continuarea căsătoriei: partajul de bunuri comune; exerciţiul drepturilor părinteşti; stabilirea domiciliului copiilor; contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor; orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 (ordonanța de plată) sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 (cererile de valoare redusă) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Cine trebuie să demareze procedura de informare obligatorie? Reclamantul, în mod obligatoriu, în cazurile descrise mai sus. Când e necesară participarea la ședința de informare? - înainte ca reclamantul să depună cererea de chemare în judecată (e recomandabil parcurgerea informării în această etapă căci dacă partea e convinsă să rămână în mediere, nu va mai formula acțiune la instanță); - sau după depunerea cererii de chemare în judecată, dar numai până la termenul dat de judecător în acest scop. Cine face informarea privind avantajele medierii? - mediatorul: e recomandabil apelarea la un mediator, fiind singurul profesionist atestat în materie de mediere, care poate sfătui și convinge părțile cum să rămână în procedura de mediere (lista cu mediatori e afișată în fiecare instanță și pe internet); - legea permite ca efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii să fie realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris. Apreciez că aceasta va fi doar formală din lipsă de pregătire adecvată și de timp (să nu uităm că scopul informării nu este eliberarea unui document, ci convingerea părților că este mai avantajos să rămână în procedura de mediere decât să meargă la instanță). Cum ajunge pârâtul la ședința de informare de la mediator? După ce reclamantul furnizează mediatorului datele necesare de contact, mediatorul va adresa pârâtului invitaţia scrisă, în vederea informării şi acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului. Promovare pe JURIDICE.roÎn cazul imposibilităţii de prezentare a vreuneia dintre părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea informării şi acceptării medierii. Pârâtul e obligat să participe la ședința de informare? Nu. El are următoarele opțiuni: - să participe la ședința de informare; - să refuze în scris participarea la şedinţa de informare; - să nu răspundă invitaţiei primite de la mediator; - să nu se prezinte la data fixată pentru şedinţa de informare. Dacă procesul a fost demarat, reclamantului i s-a pus în vedere că parcurgă procedura de informare, pârâtul a acceptat să meargă la această ședință dar a refuzat să o facă, el poate fi amendat cu 100-1000 lei (art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. f C. proc. civ.) Cât costă informarea privind avantajele medierii? Serviciile prestate cu privire la informarea obligatorie sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita. Cât durează procedura de informare? Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Cum se face dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii? - dacă informarea are loc: certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea (textul art. 227 alin. 3 C. proc. civ, care cere „proces-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare” este astfel modificat implicit). - dacă informarea nu are loc: proces-verbal eliberat de mediator. Care e sancțiunea neîndeplinirii obligației de participare la ședința de informare? Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, conform art. 2 alin 12 din Legea nr. 192/2006. Ulterior va putea fi formulată o nouă acțiune, dar e obligatorie parcurgerea procedurii de informare. Organele judiciare mai au obligația generală de informare cu privire la mediere? - Da. Ea e înscrisă în art. 6 din Legea nr. 192/2006 și e în vigoare din anul 2010: „Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele”. Se corelează cu dispozițiile art. 21 C. proc. civ: „Judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale”. - Nu se confundă cu noua procedură a şedinţei de informare privind avantajele medierii. Astfel, informarea generală e obligatorie în orice cauză (incluziv penală), cuprinde referiri de principiu la posibilitatea și avantajele pe care le-ar aduce medierea și neîndeplinirea ei nu este sancționată; pe când noua procedură de informare este una aplicată la cazul/conflictul dat, se face obligatoriu în anumite situații, de anumiți profesioniști sau autorități, se consemnează într-un mod propriu și este sub sancțiunea respingerii acțiunii. Legislație utilă: - Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu toate actualizările la data de 1 august 2013 - Ghid pentru organizarea și desfășurarea ședinței de informare privind medierea jud. Cristi DANILET membru CSM Sursa: Juridice.ro